Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au hotărât, vineri, să condamne definitiv la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare administratorul unei societăți comerciale, acuzat că a obținut fonduri europene în baza unor documente false.
Nicolae Bucerzan, administratorul SC Ferma Rom-Au SRL, Dârvari, Mehedinți, a fost deferit justiției în decembrie 2015, într-un dosar în care a fost acuzat de comiterea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și prezentarea de documente false pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene. În același dosar a fost pusă sub acuzare și persoana juridică SC Ferma Rom-Au SRL.
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA din Craiova au reținut că, „în cursul anului 2009, inculpatul Bucerzan Nicolae, în calitate de administrator al SC Ferma Rom-Au SRL, în contextul derulării proiectului „Construire complex porcine“, a depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit documente false, inducându-i în eroare, în acest fel, pe funcționarii care au verificat legalitatea/conformitatea procedurilor de atribuire a contractelor, împrejurare fără de care acești funcționari nu ar fi executat contractul de finanțare în condițiile stipulate, nu ar fi avizat favorabil procedurile și contractele încheiate și nu ar fi declarat eligibile cheltuielile aferente. Urmare a acestor acțiuni, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a dispus decontarea din fonduri publice nerambursabile a sumei de 2.052.967 de lei, (aferentă primei tranșe de plată) compusă din 1.642.374 de lei – fonduri comunitare (80%) și 410.593 de lei (20%) – fonduri din bugetul național“.
În timpul urmăririi penale, APDRP s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.052.967 de lei.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, instanță care s-a pronunțat în noiembrie, anul trecut. Nicolae Bucerzan a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare cu executare, iar SC Ferma Rom-Au SRL a primit o amendă penală de 20.000 de lei. În plus, instanța a dispus ca Bucerzan şi SC Ferma Rom-Au SRL să înapoieze suma totală de 1.382.967 de lei.
A urmat apelul, iar vineri, pe 24 noiembrie, Curtea de Apel Craiova a dat o sentință definitivă în acest dosar. Judecătorii craioveni au admis apelul inculpatului, care a primit aceeași pedeapsă, însă cu suspendare. SC Ferma Rom-Au SRL a rămas cu amenda penală și i-a fost interzis să participe timp de doi ani la procedurile de achiziții publice. În final, instanța a constatat că prejudiciul a fost achitat intregral de inculpați și a dispus anularea actelor false.
Administrator condamnat pentru fraudarea fondurilor UE
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei