2 C
Craiova
joi, 21 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSeparatoare de sens în „curbele morţii“ de pe DN 65

Separatoare de sens în „curbele morţii“ de pe DN 65

Pe Drumul Național 65 Craiova – Pitești se produc anual zeci de accidente rutiere, unele extrem de grave soldate cu pierderi de vieți omenești. „Curbele morții“ de la Pielești și Pădurea Sarului sunt două dintre zonele de pe DN 65 unde au avut loc, de-a lungul timpului, cele mai multe și cele mai grave accidente, la majoritatea cauza producerii fiind aceeași: pătrunderea pe contrasens. În încercarea de a se evita, pe cât posibil, astfel de tragedii, în cele două zone de risc au fost montate separatoare de sens de tip New Jersey, care ar împiedica pătrunderea pe contrasens a oricăruit tip de vehicul.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova a montat, recent, pe DN 65 Craiova – Pitești (E 574), parapet separator de sens de tip New Jersey în „curbele morții“ de la Pielești și Pădurea Sarului, două zone unde au loc frecvent accidente rutiere grave. Multe dintre acestea s-au soldat și cu pierderi de vieți omenești, la majoritatea cauza producerii fiind aceeași: pătrunderea pe contrasens. Separatoarele de sens se întind pe o distanță de doi kilometri, în zona Pielești, și de 5,5 kilometri la Pădurea Sarului, și ar avea darul de a împiedica pătrunderea pe contrasens a oricăruit tip de vehicul, chiar și a unui tir, după cum a precizat directorul DRDP Craiova, Bogdan Bratu. „Trebuie să fim atenți la tot ceea ce înseamnă siguranța circulației, marcaje rutiere, indicatoare etc. Și cum pe DN 65 au existat foarte multe accidente, multe dintre ele soldate cu decese, am luat decizia de a monta separatoare de sens New Jersey, atât în zona Pielești, pe raza județului Dolj, cât și în zona Pădurea Sarului, din județul Olt. De cele mai multe ori, cauza producerii accidentelor a fost pătrunderea unui autovehicul pe contrasens, dar aceste separatoare de sens vor oferi o siguranță în plus participanților la trafic, pentru că ele nu pot fi rupte nici măcar de un tir. De acum înainte, acest tip de parapet va salva foarte multe vieți“, a spus Bogdan Bratu.
Acesta a mai menționat că se ia în calcul montarea de astfel de separatoare de sens și în alte zone periculoase de pe DN 65, cum ar fi acele curbe din zona Optași, dar asta în funcție de starea vremii. „Dacă timpul ne va permite vom mai pune separatoare pe DN 65 spre Optași, până la limita cu DRDP București. Dacă nu, vom relua această operațiune în primăvară. Tot atunci vom pune parapet New Jersey și pe DN 6 Craiova – Filiași, în zona cu patru benzi de circulație“, a afirmat Bratu. Legat de lucrările care se execută de câteva luni pe DN 65, în zona Pădurea Sarului, pe sensul de mers spre Craiova, directorul DRDP a precizat că acestea se vor încheia pe 12 decembrie. În această zonă s-a circulat de luni bune cu restricții, pe câte o bandă pe sens, pentru că a fost nevoie de o consolidare a corpului drumului. „Aici exista riscul ca drumul să se surpe. S-a stabilizat corpul drumului, s-au montat rigole de scurgere a apei, iar perioada de restricții se va încheia pe 12 decembrie, când constructorul va închide șantierul“, a explicat Bogdan Bratu.

Multe tragedii pe DN 65, în 2017

Una dintre tragediile de pe DN 65, care a îndoliat Craiova, a avut loc pe 25 aprilie. Cinci craioveni și-au pierdut atunci viața în urma unui accident produs în zona Pădurea Sarului, după ce un autotren a pătruns pe contrasens (o anvelopă a explodat), lovind în plin două autoturisme care circulau regulamentar. Într-unul dintre acestea se afla o tânără familie cu doi copii, care nu a avut nici o șansă în fața gigantului de pe șosea. În urma impactului, a decedat pe loc și șoferul din cel de-al doilea autoturism, un bărbat de 62 de ani. În august, tot în zona Pădurea Sarului, a pierit, în urma unui accident, și o tânără de 27 de ani, însărcinată în luna a șaptea. Potrivit polițiștilor, șoferița, care circula pe ruta Craiova – Slatina, nu a adaptat viteza într-o curbă, a pătruns pe contrasens și s-a izbit frontal de un tir. Impactul i-a fost fatal. Parapetul de protecție poate i-ar fi salvat viața. Și la începutul lunii octombrie, tot în această zonă, s-a produs un accident rutier cu victime. Două autoturisme s-au lovit, după ce șoferul unuia dintre ele a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, în urma impactului două persoane pierzându-și viața.
Accidente rutiere grave au avut loc, anul acesta, și în curba de la Pielești. Pe 28 mai, doi tineri din Balș, frate și soră, de 23, respectiv 24 de ani, au decedat după ce autovehiculul în care se aflau a intrat pe contrasens, izbind altă mașină. Pe 29 octombrie, în aceeași zonă, o craioveancă de 40 de ani, aflată pe scaunul din dreapta față, și-a pierdut viața după ce mașina a fost lovită în plin de un alt vehicul, pătruns pe contrasens.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS