Festivalul de folk de pe malul Dunării reușește an de an să adune la un loc marea familie a iubitorilor de muzică, de poezie, de artă sub orice formă, de frumos. Anul acesta a avut loc cea de-a XXI-a ediție a manifestării desfășurate sub sloganul „Asta-i muzica ce-mi place!“, expresie rostită de Regele Carol I la încheierea Războiului de Independenţă. În ciuda bugetului mic, artiștii și spectatorii și-au împărtășit bucuria de a fi iarăși împreună.
Artiștii își acordează chitarele în spatele scenei. Tinerii cer ultimele sfaturi. Spectatorii ocupă locurile toate. Nu-i nimic! Cei care nu au prins loc au venit cu scaune pliante. „Am venit pregătiți!“. Ceilalți iau cu asalt bordurile. Copiii aleargă când încolo, când încoace. Spectacolul începe. Ochii se deschid mai mari. Murmurul amuțește.
În acordurile de chitară rece ale lui Cristian Buică, orașul cântă imnul Taberei Folk. „Cristian Buică este compozitorul imnului Taberei Folk. L-a compus în 2007, în drum spre Calafat. Atunci se ajungea aici cu trenul“, ne povestește Dan Vană, folkist, poet și organizatorul principal al evenimentului.
Atât artiști consacrați, cât și tineri nerăbdători urcă pe rând pe scenă și își cântă poveștile, dorul, sufletul. Publicul îi primește cu emoții și aplauze. „Anul acesta vin foarte mulți cantautori din România, dar și din Bulgaria, pentru că noi avem o legătură foarte strânsă cu poeții cu chitara din țara vecină. În seara aceasta avem un recital extraordinar: Doru Stănculescu și Florin Mingheat. Ei sunt printre pionierii genului în România. De aproape opt ani ne-am obișnuit ca Doru Stănculescu să deschidă Tabăra Folk cu un recital excepțional spunând că, pentru el, anul se termină și începe la Calafat. Tabăra Folk este revelionul pentru el. De aceea noi acum suntem la concertul de Anul Nou. El va avea astăzi sprijinul unei foarte cunoscute actrițe din România, la fel de cunoscută poetă, Ioana Crăciunescu.
Sunt prezenți și studenți care au obținut distincții importante la festivaluri-concurs de gen în România. Este Sergiu Pârvulescu, care a obținut de curând locul întâi la Festivalul de la Craiova dedicat poetului Adrian Păunescu, Silvia Gherghe – care vine din Craiova și e intrată de curând la Conservatorul craiovean la canto clasic, Andreea Dobre, din Valea Jiului, care este pentru a treia oară în Tabăra Folk, Mălina Nețoiu – care este studentă în anul II la Facultatea din Craiova, o foarte bună interpretă a instrumentului chitară și o foarte elaborată compozitoare. Muzica ei trece ușor dinspre folk în rock, în jazz și în muzică clasică. Vorbesc foarte mult despre ei pentru că îi cunosc și mă bucur să îi văd venind aici în Calafat în fiecare vară.
Îl avem în premieră în tabără pe marele compozitor, interpret și om de muzică Mircea Florian, cunoscut sub foarte multe pseudonime, cred că cel mai cunoscut e Florian din Transilvania. S-a lansat ca muzician folk, apoi a trecut la muzica rock, la muzica electronică și acum face muzică experimentală. Este unul dintre cei mai complecși muzicieni pe care îi are România la ora actuală. A sosit în tabără la Calafat și va avea un concert pe 7 august“, ne spune Dan Vană.
Tabăra Folk își cântă povestea. Este un cântec rostit sincer, ce dezleagă oamenii de măștile purtate zilnic. Un cântec ce lasă în urma lui prietenii de-o viață. „Ce este inedit aici este că artiștii nu vin să cânte, să își ia onorariul și să plece. Aici se simt ca și colegi, că aparțin unei familii, unei bresle artistice. Stau, comunică, se plimbă prin oraș, suportă căldura verii. Mulți dintre ei au făcut proiecte comune, mulți dintre ei au continuat viața împreună. Pot spune că în douăzeci și unu de ani Tabăra Folk a construit frumos destinul multor oameni, cât și bucuria noastră a organizatorilor, într-o lume în care cu greu mai poți să organizezi ceva, când banii atrași de evenimentele culturale sunt din ce în ce mai puțini. Acești oameni vin mai mult pe banii lor, vin în primul rând pentru prietenie și apoi pentru arta pe care o fac. Acești oameni sunt profesioniști, sunt consacrați, și faptul că ei vin într-un oraș la margine de țară să împartă arta lor cu publicul – din care o parte vine din Londra, din Timișoara, Slatina și București – înseamnă foarte mult“, adaugă Dan Vană.
În fiecare an, artiștii vin cu ceva nou, inedit. Tabăra se află într-o continuă mișcare, atât la nivel muzical, cât și la nivel spiritual. „De la an la an au intervenit schimbări, unele majore, pentru că unii din colegii noștri au dispărut definitiv, au plecat în alte locuri poate mai bune, așa cum ne dorim noi pentru toți, dar cei care au rămas vin în tabăra de la Calafat să cânte în continuare, să facă ce știu ei mai bine alături de cantautori, de interpreți de muzică folk pe care îi adunăm pe malul Dunării la Calafat din 1996 cu întreruperea unui singur an“, afirmă Dan Vană.
„Se constată o schimbare, o diversificare în muzica folk, pentru că la începuturi se cânta folkul acela clasic pe care îl știm și l-am învățat cu toții de la frații nostri mai mari, Mircea Vintilă, Mircea Baniciu ș.a.m.d. În ultimii ani, tinerii folkiști, nu doar cei tineri, ci și cei care au venit mai curând pe străzile folkului, caută noi căi de exprimare datorită acestui fapt. Folkul a luat-o uneori spre direcția jazzului.
O altă latură pe care o constatăm cu toții în folk este cea umoristică. Mie îmi place să-i spun «folkul de râsul cascadorilor», genul în care autorul scrie o povestioară veselă pe care o pune pe note și o cântă cu mare succes. De remarcat este faptul că, cel puțin în ultima perioadă, foarte mulți dintre folkiștii care intră pe străzile folk nu mai umblă la textele clasice, nu mai caută poezii din clasici pe care să le cânte, ci încearcă să-și exprime singuri ceea ce au în cap și ce doresc să spună. De asemenea, partea extraordinar de bună a acestei tabere este faptul că tinerii care au venit și au cântat azi au venit în primii ani cu emoții, cu sfială, și iată că încet-încet deja sunt tot mai stapâni pe ei. Acesta este cel mai mare câștig. Se pot exprima exact așa cum simt, fără farduri, fără fițe, exact așa cum sunt ei, căci până la urmă și folkul, și muzica, toate artele vin într-o primă instanță de la Dumnezeu. Artistul este doar instrumentul prin care Dumnezeu comunică lumii ceva“, ne spune Cristian Buică.
Acest festival are meritul de a da naștere unui spirit „de generație“. Tinerii artiști devin la rândul lor ascultători, critici pentru colegii lor. Coeziunea rezultată la nivelul grupului va fi vizibilă și în operele create. „Tabăra asta te dezvoltă supertare. E altceva față de ceea ce vezi în alte părți. Aici te întâlnești cu tot felul de oameni, vorbești cu fiecare în parte și astfel te dezvolți foarte fain și înveți multe lucruri noi pur și simplu fără să vrei“, spune Andreea Dobre, tânără artistă ce s-a alăturat acestei familii în urmă cu trei ani.
