În cadrul unui proiect cu fonduri europene, „Amenajare şi revitalizare Centru Istoric al Municipiului Craiova“, vor fi amplasate în 2015, în Centrul Vechi al Craiovei, cinci statui (una în Piaţeta Femina şi patru în Piaţa „Buzeşti“). Aceste statui vor reda personaje din perioada La Belle Epoque, vor fi din bronz şi în mărime naturală și vor fi iluminate de proiectoare încastrate în sol, echipate cu lămpi cu halogen metalic. Prima licitație a fost anulată, iar la a doua, lucrarea clasată pe locul I aparţine artistului plastic craiovean Dan Nica și este intitulată „Un flaşnetar“.
Ion Jianu: Domnule Dan Nica, am înțeles că n-ați participat la prima licitație organizată de Primăria Craiova, iar la a doua v-ați înscris doar cu o lucrare, deși ați fi putut prezenta mai multe. Ce s-a întâmplat?
Dan Nica: N-am participat la prima licitație deoarece am aflat cu întârziere. La cea de-a doua a fost o problemă de timp și un fel de provocare: oficialii primăriei au acordat o perioadă foarte scurtă de execuție, 8 august – 1 octombrie. Deși individual fiecare sculptor putea participa cu cinci lucrări în concurs, pentru mine timpul a fost mult prea scurt pentru a doua machetă, așa că am mizat totul pe o singură carte, ca să zic așa.
I.J.: Și cu această „carte“, cel din urmă a ieșit cel dintâi, cum se spune! Cu ce aţi surprins juriul, cum v-aţi imaginat personajul, care v-a fost sursa de inspiraţie?
D.N.: Într-adevăr, unica lucrare cu care m-am înscris la concurs a fost declarată câştigătoare cu un punctaj de 94,20 dintr-un total de 100 de puncte. Comisia a punctat lucrările ţinând cont de: realizarea machetei, impresia artistică, respectarea temei, a proporţiilor etc. (60 puncte); alegerea amplasamentului (20 puncte); oferta financiară (20 puncte). Nu știu în ce măsură au contat fiecare din cele trei criterii în rezultatul final. Cu ce i-am „surprins“? Fiecare sculptor a venit cu propria idee, propunere… Eu m-am gândit la un personaj pitoresc pentru acea perioadă, un flașnetar. Mătușa mea și persoanele mai vârstnice își amintesc de prezența flașnetarilor pe străzile Craiovei. Conceptul este simplu: un personaj care are agățată de gât o cutie muzicală acționată mecanic printr-o manivelă. Pe flașnetă se află bilete (răvașe) cu mesaj comic, amuzant, împărțite pe genuri, iar acestea sunt extrase aleatoriu de un papagal, la semnalul flașnetarului.
„Flașneta, o dublă provocare…“
I.J.: Acest flașnetar a fost un fel de provocare pentru sculptorul Dan Nica?
D.N.: Da… O provocare a fost să realizez un asemenea personaj din lut, fără să încarc foarte mult sculptura cu detalii inutile pentru a păstra o prospețime a modelajului. Am creat mai multe centre de interes (portretul cu pălărie, flașneta), alternate cu zone mai puțin vibrante, respectiv vestimentația. Mi-am dorit ca sculptura să aibă și valoare artistică, plasticitate și modelaj, să nu fie numai o imitare a realității. A doua provocare a fost să reușesc să surprind, în modelaj, un anumit instantaneu, pentru a crea un personaj interactiv în spațiul dat.
I.J.: Acest succes, care certifică talentul unui tânăr artist plastic şcolit la Cluj şi afirmat la Craiova, reprezintă şi o întoarcere la prima specialitate a dumneavoastră, sculptura?
D.N.: Sculptura este, într-adevăr, specializarea înscrisă pe diploma de absolvire, după artele decorative. Până acum nu am avut prea des ocazia și motivația pentru a face sculptură de mari dimensiuni. A fost însă o plăcere și, cum vă spuneam, o provocare să abordez o temă de genul acesta, și cumva o întoarcere în trecut, ca pe vremurile în care eram student și lucram în atelierul facultătii, și îmi puneam probleme de tehnică, proporții, textură ș.a.m.d.
„Reabilitarea Centrului Vechi, un câștig pentru craioveni“
I.J.: Credeţi că Centrul Vechi al Băniei va deveni căutat la fel de mult, păstrând proporţiile, precum cel din Capitală? Pe lângă cele cinci statui Belle Epoque, ce alte lucrări plastice ar mai putea fi amplasate în această zonă?
D.N.: Reabilitarea centrului vechi al Craiovei este un proiect bun pentru oraș și, sigur, un câștig pentru craioveni, și nu numai. După cum merg lucrurile, cred că rezultatul final va fi deosebit. Cred că și din punctul de vedere al scopului, acesta va fi atins: loc de promenadă pentru craioveni și turiști, cafenele, terase, magazine cu specific. Craiova va avea astfel propriul său centru istoric… și mă bucur că s-a ales păstrarea unei atmosfere retro. Asta dă un plus de valoare și de autenticitate locului. Lucrurile se vor păstra de acum înainte cât mai aproape de original, se va opri degradarea vizibilă a clădirilor vechi etc. Sper!
Desigur, ne putem compara cu Bucureștiul, adică putem prelua de acolo părțile bune. Sunt însă convins că și noi putem veni cu idei constructive, poate putem ieși din anumite tipare. De exemplu, statuile stradale se înscriu într-un trend actual și din acest punct de vedere noi, ca oraș, suntem în rândul lumii, ca să zic așa, în preznt. Însă, cred că există un loc în Craiova și pentru sculptura de autor, pentru proiecte unicat chiar în zona istorică. Puțină lume știe că actuala Piață „Buzești“, reabilitată, era piața veche a Băniei de pe vremuri. Aici s-ar putea realiza o sculptură modernă cu această tematică, posibil în fața actualului sediu al băncii, care oricum are o arhitectură modernă, dar asta este o părere personală, poate subiectivă. De asemenea, există o clădire în zonă, chiar în piață, cu un calcan de mari dimensiuni, alb… Cred că s-ar potrivi pentru proiecții nocturne: documentare cu imagini de epocă sau alte subiecte de gen. Oamenii oricum vor petrece mult timp seara în zona istorică.
„Să păstrăm ceea ce se face…“
I.J.: „Provincia“ Craiova ar putea deveni Capitală Culturală Europeană?
D.N.: Nu știu în ce măsură am avea șanse pentru a câștiga titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021, ar fi bine… Probabil că sunt multe puncte de bifat… Dacă punem în valoare ceea ce avem deja (mai ales că ne-am „aliat“, printre alții, și cu… Brâncuși – cu operele lui din Târgu Jiu), dacă se vor lua decizii bune de acum încolo, orașul se va schimba în bine, se va primeni. Din păcate, nu este suficient să faci unele lucruri pentru oraș. Este nevoie și de puțină mobilizare din partea noastră, a celor ce locuim în el: să păstrăm ceea ce se face. Mă refer la gumele de mestecat care au apărut deja pe proaspătul pavaj pietonal din centrul vechi, chiar înainte de terminarea lucrărilor, sau de unele poteci făcute prin spațiile verzi din comoditatea unora dintre noi, și alte asemenea exemple de „civilizație“. Dacă vom câștiga, vor fi mulți bani direcționați în această zonă și asta se va vedea în aspectul orașului. Dacă nu vom câștiga, cel puțin nu suntem în pierdere: lucrul odată bine făcut va rămâne.
I.J.: Și, ca un fel de final de interviu: ce ar mai fi de spus despre artistul plastic Dan Nica? Lucraţi şi creaţi tot în subsolul blocului în care locuiţi?
D.N.: Răspunsul este simplu: da! Pentru proiectele de dimensiuni medii (sculptură, pictură, gravură) mă descurc în „atelierul“ improvizat în subsolul blocului. Pentru proiectele mai mari, cum a fost acesta pentru Centrul Istoric al Craiovei, am prieteni binevoitori care mă ajută și îmi pun la dispoziție, din când în când, propriul spațiu. Pe viitor, cu puțină șansă, poate voi reuși să îmi fac propriul atelier undeva la mică distanță de Craiova. Deși dacă îmi doresc să visez în continuare și să îmi văd de propriile proiecte, nu văd un obstacol nici în situația de față. Dovada este rezultatul pozitiv obținut la acest concurs organizat de Primăria Craiova pentru Centrul Istoric.