Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a declarat, astăzi, că Ministerul Finanțelor Publice a aprobat împrumutul solicitat de CJ, în limita a 47,5 milioane de lei, suma fiind necesară pentru a acoperi contribuția la finanțarea unui număr de șase proiecte derulate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj, în cadrul ședinței ordinare a consiliului județean.
„Am primit un document de la Ministerul Finanțelor Publice, în care ni se precizează că a fost aprobat împrumutul pe care Consiliul Județean Dolj l-a solicitat, prin Trezoreria României, pentru a susține cofinanțarea unor proiecte cu fonduri europene.
Chiar astăzi ne-a sosit o convenție de împrumut, un act pe care, din informațiile pe care le avem acum, l-au obținut doar trei județe din țară. Noi ne-am făcut treaba foarte bine și iată că Guvernul a ținut cont de acest lucru, acordându-ne creditul solicitat. Marele nostru câștig este că nu ne-am mai dus pe piața bancară pentru a contracta acest împrumut, pe care l-am obținut, astfel, cu o dobândă mică”, a afirmat președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.
Consiliul Județean Dolj a aprobat, în ședința din 25 iunie 2015, contractarea unui împrumut de la Ministerul Finanțelor Publice, în limita sumei de 47.523.965 de lei, pentru a asigura cofinanțarea și cheltuielile neeligibile aferente unui număr de șase proiecte derulate cu fonduri europene, a căror valoare totală se ridică la aproape 70 de milioane de euro: Sistemul de management integrat al deșeurilor în județul Dolj, Centrul internațional „Constantin Brâncuși“ – Centru turistic interactiv, Centrul turistic pentru agrement și sport Craiova, Sistem informatic integrat privind gospodăriile și exploatațiile agricole din județul Dolj, Implementarea unui sistem integrat de e-administrare la nivelul CJ Dolj și al unor unități administrativ-teritoriale (UAT) din județul Dolj, respectiv un Sistem informatic geografic de management agricol la CJ și UAT-uri.
MFP a aprobat împrumutul pentru finanţarea a şase proiecte care se vor desfăşura în Dolj
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei