3.4 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljOvidiu Ghidirmic, la 73 de ani - O viaţă în sfera culturii

Ovidiu Ghidirmic, la 73 de ani – O viaţă în sfera culturii

Eruditul critic și publicist Ovidiu Ghidirmic, decanul de vârstă al criticilor din Cetatea Băniei, împlinește astăzi 73 de ani (născut pe 28 august 1942 în satul Grecești, comuna Valea Stanciului-Dolj). După absolvirea Facultății de limbă şi literatură română (Bucureşti, 1965), a fost profesor de limba şi literatura română la Liceul Agricol din Calafat (1965-1966), apoi a îndeplinit următoarele funcții: referent literar – Teatrul Național Craiova (1966-1967), redactor principal – Revista „Ramuri” (1967-1974), redactor principal – Editura Scrisul românesc (1974-1975), bibliotecar principal – Biblioteca județeană „Aristia şi Theodor Aman”, cercetător ştiințific principal – Institutul de Cercetări Socio-umane din Craiova al Academiei Române (1980-1944), conferențiar universitar doctor – Facultatea de Litere din Craiova (1994-1998), profesor universitar doctor – Facultatea de Litere din Craiova (începând din 1998), conducător de doctorat (începând cu 2003), șeful Catedrei de literatură română universală şi comparată (începând cu 2006).

Crescut şi format în climatul cultural şi spiritual al Craiovei

Într-un interviu acordat „Gazetei de Sud” în 2014, Ovidiu Ghidirmic a vorbit despre Craiova: „Am fost crescut şi format în climatul cultural şi spiritual al Craiovei, în care am cunoscut mari oameni de cultură. Am câştigat prin concurs postul de referent literar la Teatrul Naţional din Craiova, unde am fost subalternul marelui cărturar şi scriitor Ion D. Sîrbu, care era pe atunci secretar literar la Teatrul Naţional din Craiova. Ion D. Sîrbu fusese deţinut politic şi la Craiova i se fixase domiciliu obligatoriu. În ciuda diferenţei de vârstă şi a faptului că făceam parte din generaţii diferite, ne-am înţeles foarte bine şi am colaborat exemplar. Am lucrat apoi la revista „Ramuri“, una dintre cele mai valoroase reviste de cultură din ţară, la care am fost adus de excelentul publicist şi reporter Ilie Purcaru. Tot la revista „Ramuri“ l-am avut director apoi pe profesorul universitar doctor Al. Piru, unul dintre cei mai importanţi critici şi istorici literari, de la care am învăţat multe din tainele criticii şi istoriei literare. Am fost cercetător ştiinţific şi apoi conferenţiar şi profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din Craiova, cea mai fructuoasă şi frumoasă perioadă a vieţii mele. Împreună cu regretatul meu coleg Marin Beşteliu i-am pus numele Şcolii doctorale a Facultăţii de Litere din Craiova „Al. Piru“ în semn de continuitate. După cum observaţi, am trăit o viaţă în sfera culturii. Sunt cetăţean de onoare al Craiovei, din anul 2005 şi conduc revista „Lamura“, revista cu cel mai frumos nume românesc, un arhaism, dar un termen foarte viu pentru cultură. Am primit mai multe premii ale Uniunii Scriitorilor din România, dar şi premiul „Marin Sorescu“ al Academiei Române”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS