34 C
Craiova
sâmbătă, 29 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCod galben şi portocaliu de ploaie în toate judeţele Olteniei

Cod galben şi portocaliu de ploaie în toate judeţele Olteniei

Administraţia Naţionala de Meteorologie a emis avertizări cod galben şi portocaliu de ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului. Atenţionarea cod galben este valabilă până mâine la ora 16.00 pentru 14 judeţe ale ţării, printre care şi Dolj, Mehedinţi şi Olt. În intervalul menţionat, ploile se vor intensifica şi extinde în Oltenia, Banat, cea mai mare parte a Munteniei, sudul Transilvaniei, precum şi în zona montană aferentă. Vor fi mai ales averse şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 25…30 l/mp şi izolat 50 l/mp. În sudul şi sud-vestul teritoriului vântul va avea intensificări, cu viteze de 50…55 km/h, iar în sudul Banatului şi pe crestele montane se vor depăşi temporar 70 km/h.

Avertizarea de cod portocaliu intră în vigoare astăzi de la ora 20.00 şi va dura până mâine la ora 10.00. Sunt trei judeţe care se află sub cod portocaliu. Este vorba de Gorj, Vâlcea şi Argeş.  Aşadar, în aceste trei judeţe şi în zona de munte a judeţului Dâmboviţa, va ploua abundent, iar cantităţile de apă vor depăşi local 50 l/mp şi izolat 70 l/mp.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS