Departamentul de Fizică din cadrul Universităţii din Craiova organizează, pe 25 septembrie, între orele 18:00 – 24:00, evenimentul European „Noaptea cercetătorilor”. Astfel, Craiova devine pentru al treilea an consecutiv, locul de întâlnire al unor cercetători, profesori şi specialişti ai unor universităţi, companii și instituții cu profil tehnic și științific.
Evenimentul va avea loc în Holul Central al Universităţii din Craiova, iar cei care doresc să participe vor asista la o incursiune în fascinanta lume a experimentelor științifice, la nivel micro şi macroscopic, pătrunzând în lumea magiei şi a culorii, a baloanelor colorate de săpun, a ceţii carbonice, ghidaţi de personaje feerice din desene animate. Deschiderea evenimentului va avea loc la ora 18:00, în Sala Albastră a Universităţii din Craiova, și va fi oficiată de către conducerea Universităţii. “Noaptea Cercetatorilor” își propune să promoveze știința în rândul tuturor categoriilor sociale, incluzând activități destinate tuturor categoriilor de vârstă, concursuri cu premii pe teme legate de ştiinţă, prezentări şi discuţii din diverse domenii de interes. Evenimentul se desfăşoară concomitent în peste 300 de oraşe europene şi este coordonat de Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi în colaborare cu Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babes Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea din Craiova, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu precum şi Institutul de Fizică Atomică şi Institutul Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei.
Intrarea va fi gratuită.