În perioada 19 noiembrie 2015 – 31 ianuarie 2016, Muzeul Olteniei Craiova, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, are onoarea de a găzdui şi prezenta publicului expoziţia eveniment „Aurul şi Argintul Antic al României”, cel mai important proiect expoziţional, de anvergură naţională, realizat în România în ultimii 20 de ani, manifestare organizată sub egida Ministerului Culturii, de către Muzeul Naţional de Istorie a României, în colaborare cu 31 de muzee de arheologie şi istorie din ţară.
Eveniment original atât prin maniera de abordare a problematicii istorice, cât şi prin asocierea inedită a celor mai frumoase piese din colecţiile patrimoniale ale celor 32 de muzee participante la proiect, expoziţia „Aurul şi Argintul Antic al României” se doreşte a fi un spaţiu de comunicare şi (re)descoperire a unei multitudini de istorii din trecutul României.
O impresionantă incursiune istorică, realizată de specialiştii Muzeului Naţional de Istorie a României şi ai muzeelor din ţară, într-o perioadă de peste 6.000 de ani, a permis ca publicul să aibă posibilitatea de a vedea, reunite într-un singur proiect, capodoperele orfevrăriei preistorice şi antice din ţara noastră – în fapt, peste 1.000 de piese arheologice din metale preţioase, de o valoare istorică deosebită, descoperite de-a lungul ultimelor două secole pe teritoriul României.
Aparent inalterabile, de o frumuseţe aparte, încărcate cu profunde şi multiple calităţi şi sensuri simbolice, exponatele proiectului „Aurul şi Argintul Antic al României” reprezintă unele dintre cele mai valoroase bunuri din patrimoniul cultural al ţării noastre, multe unice în Europa şi în lume, oferind ocazia de a admira obiecte în care valoarea intrinsecă a materialului se îmbină cu măiestria execuţiei, dar şi cu bogăţia simbolică.
Întâlnim în expoziţie piese precum diadema de la Buneşti-Avereşti, în care siluetele animalelor fantastice şi formele florale elaborate se îmbinau cu accentele de culoare conferite de incrustaţiile cu email sau pastă de sticlă, obiecte din inventarele ansamblurilor princiare getice (Craiova, Cucuteni-Băiceni, Agighiol sau Peretu). Se evidenţiază diversitatea şi bogăţia de forme a orfevrăriei dacice (brăţările plurispiralice din aur descoperite în zona cetăţii de la Sarmizegetusa Regia sau tezaure precum cele de la Sâncrăieni, Peteni, Drăgeşti, Tăşad, Sacalasău, Rociu, Bălăneşti etc.) şi, nu în ultimul rând, inventarele funerare şi tezaurele Evului Mediu Timpuriu sau Antichităţii Târzii, (Pietroasa, Apahida, Cluj-Someşeni sau Histria).
Reprezentând un reper de referinţă al arheologiei din sud-vestul ţării, Muzeul Olteniei Craiova contribuie la proiectul „Aurul şi Argintul Antic al României” cu 89 de piese din aur şi argint, dintre care remarcăm tezaurul de la Vârtop, compus din 45 de monede şi numeroase alte obiecte de podoabă, dar şi piese din aur de la Romula (un medalion şi un inel), precum şi alte artefacte (coliere, pandantive, brăţări, inele), descoperite în siturile arheologice din judeţele Dolj (Moţăţei, Drănic, Daneţi, Maglavit, Fântânele), Mehedinţi şi Olt. Printre cele mai impresionante piese se numără şi un disc metalic, parte a unui scut datat la sfârşitul Epocii Bronzului şi începutul Epocii Fierului.
Expoziţia „Aurul şi Argintul Antic al României” va fi deschisă publicului începând cu ziua de joi, 19 noiembrie, la sediul Secţiei Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei Craiova, din strada Madona Dudu, nr. 14, putând fi vizitată până la data de 31 ianuarie 2016, zilnic, de luni până duminică (cu excepţia sărbătorilor legale, respectiv 25-27 decembrie 2015 şi 1-3 ianuarie 2016), între orele 9.00 şi 17.00.
Preţurile biletelor vor fi cele practicate în mod obişnuit de muzeul craiovean: 5 lei pentru adulţi şi 2,5 lei pentru elevi, studenţi, pensionari.