Fundația „Cuvântul care Zidește” a Mitropoliei Olteniei organizează miercuri, 20 aprilie, începând cu ora 10.00, Festivalul „Îngerul a strigat”. Evenimentul se va desfășura la Grădinița „Floare de colț”, situată pe str. Recunoștinței, nr. 14. Cu acest prilej, aproximativ 50 de elevi vor participa la un atelier de pictură pe ouă. Printre aceștia se vor afla și 30 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 3 structura Balasan, care beneficiază de serviciile Centrului social pentru copii „Best Life” al Arhiepiscopiei Craiovei.
De asemenea, va avea loc și o expoziție de picturi și obiecte hand made cu specific pascal, cât și un spectacol de tradiții pascale.