5.6 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPompierii doljeni au stins 20 de incendii în 24 de ore

Pompierii doljeni au stins 20 de incendii în 24 de ore

În ultimele 24 de ore, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al Judeţului Dolj au fost solicitate să intervină în 13 cazuri pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă și stingerea a 20 incendii, după cum urmează:
– 14 incendii au fost stinse de  pompierii militari din cadrul Detaşamentului 1 Pompieri Craiova, Detaşamentului 2 Pompieri Craiova, Detaşamentului Pompieri Calafat, Secției de  Pompieri Craiova,  Secției de  Pompieri Băilești,  Secției de  Pompieri Segarcea,  Garda II Pompieri Bechet;
– 6 incendii fiind stinse de Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din localitățile Maglavit, Dioşti, Daneţi, Ostroveni, Orodel și Rast.

Din totalul de 14 incendii  la care au participat pompieri din cadrul ISU Dolj, acestea  au fost produse astfel:
– 9  au fost la vegetație uscată și miriște, pe strada  Eliza Opran, pe raza localităților Coţofenii din Faţă, Rast, Cetate, Cioroiaşi, Lipovu,  Bechet și Dăbuleni,  unde au ars aproximativ 95 ha de vegetație uscată și miriște, cauza probabilă a incendiului fiind un foc deschis în spații deschise;
– unul într-un apartament din Craiova, unde a ars izolaţia acoperişului de la mansardă confecţionată din plăci şi zăpadă artificială cu învelitoare din ţiglă, rafturi din lemn şi uşa de la intrare, tot aici s-a degradat zugrăveala  din interiorul unei camere şi din  cele două balcoane, având drept cauză probabilă a incendiului un scurtcircuit electric;
–  la un autoturism din mun. Craiova, Bvd.Oltenia, acesta  arsând în  proporție  de 90 %, cauză probabilă a incendiului fiind  un  scurtcircuit electric;
– în gospodăria unui cetățean din localitatea Popânzălesti, unde au ars două anexe gospodăreşti în proporţie de 95%, aprox. 2 tone grâu şi 2 animale (porcine), cauza probabilă a incendiului fiind jocul copiilor cu focul;
– la o construcţie (baracă) din Craiova, bvd. Decebal, unde a ars aprox. 100 kg materiale textile, cauza probabilă a incendiului fiind un foc deschis în spaţii deschise, dar și pentru stingerea a 2 copaci (plopi) loviți de trăsnet în localitatea Cioroiaşi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS