Muzeul de Artă Craiova în colaborare cu Fundația Interart TRIADE, Paul Neagu Estate România și cu sprijinul Galeriei Jecza Timișoara a anunțat deschiderea oficială a expoziției NEXUS: Fuziuni deschise – curator Simona Nastac, care va avea loc joi 18 august, ora 19.00, în sălile de la parterul Palatului Jean Mihail. Proiectul se individualizează ca unul dintre cele mai elocvente evenimente culturale legate de anul Brâncuși, readucând în discuție influența ideilor lui Brâncuși asupra artei lui Paul Neagu (1938 – 2004). Totodată este urmărită amprenta sensibilității creative a lui Paul Neagu asupra noii generații de sculptori britanici a anilor 1980, care i-au fost studenți în Londra, printre cei mai notabili Anish Kapoor, Antony Gormley și Tony Cragg.
Într-o abordare exploratorie, această expoziție dorește să ofere un spațiu al „fuziunii deschise” (titlul unei serii de lucrări începute de Neagu în anii 1978/80), în care aceste interferențe devin posibile, însăși creația lui Neagu devenind generatorul de subiecte și catalizatorul unor noi configurații și energii, hyphen-ul dintre surse care i-au marcat căutările, practici pe care le-a influențat și discursuri cu care s-a intersectat, în viață și postum.
Nexus examinează conexiunile existente, potențiale și emergente generate de aceste prezențe, cu focus pe câteva concepte relevante pentru practica tuturor artiștilor participanți: esențializarea și trans-figurarea formei sculpturale; nomadismul sculpturii moderne; intensități și temporalități diferite ale materiei și spațiului; mobilitate, procesualitate, tranziență și limită; virtualități actualizate deopotrivă în materia activă, în constituirea reciprocă a subiectivităților și în construcția istoriei sociale și culturale; complicitatea dintre performance și repetiție; metamorfoza materiei în acțiune și a acțiunii în materie și text.
Expoziția se configurează în jurul unei piese-reper în istoria artei moderne: Sărutul de Constantin Brâncuși din colecția Muzeului de Artă Craiova și va prezenta peste 50 de lucrări Paul Neagu din colecții private din România ori Colecția Muzeului de Artă Timișoara. Totodată sunt aduse, în premieră națională, nume de prestigiu în arta contemporană de nivel internațional precum: Tony Cragg, Marianne Eigenheer, Neville Gabie, Anish Kapoor, Nigel Rolfe alături de Vlad Nancă și Nona Inescu. La vernisajul expoziției Nigel Rolfe, Vlad Nancă și Nona Inescu vor susține performance-uri live, urmând ca Neville Gabie să prezinte un performance în luna septembrie.
Proiectul va fi însoțit de un catalog consistent care va documenta întrega expoziție de la Craiova, si care va fi lansat în luna septembrie.
NEXUS: Fuziuni deschise poate fi văzută în perioada 19 august- 9 octobrie 2016, în fiecare zi de marți până duminică între orele 10.00 – 17.00.