Având în vedere aglomeraţia din ultimele zile de la Ghişeul de eliberare a certificatelor de cazier, începând de astăzi, comanda Inspectoratului de POliţie al Judeţaului Dolj a dispus că măsură prelungirea programului de lucru, acesta urmând a fi între orele 08.00-18.00, în fiecare zi, pe o perioada nedeterminată!
Certificatul de cazier judiciar poate fi eliberat şi de către poliţiile municipale şi orăşeneşti din judeţul Dolj,respectiv la Calafat, Băileşti, Filiaşi, Segarcea, Bechet, fără a mai fi nevoie să se deplaseze până în municipiul Craiova, astfel fiind evitată şi aglomeraţia care se creează.
Cazierul judiciar se solicită şi se eliberează personal şi funcţionează în regim „pe loc”, excepţie făcând persoanele care au antecedente penale, cărora le sunt eliberate în trei zile de la dată depunerii cererii. Certificatul de cazier judiciar este valabil 6 luni de la dată întocmirii şi numai în scopul pentru care a fost eliberat.
Pentru a obţine certificatul de cazier judiciar aveţi nevoie de cerea tip completată (recomandabil ar fi că persoanele să completeze această cerere înainte de a ajunge la ghişeu – voi pune modelul în ataşament ), actul de identitate (cartea de identitate, buletinul de identitate, paşaport, cartea de identitate provizorie şi certificat de înregistrare a cetăţenilor U.E., carte de rezidenţă, carte de rezidenţă permanentă, permis de şedere temporară sau permanentă), aflat în termen de valabilitate şi chitanţă prin care se face dovadă achitării taxei de prestare serviciu, în cuantum de 10 lei. (chitanţă se achita la Trezorerie, fie la unul dintre ghişeele de pe str. Amaradia, fie la sediul Central din centrul municipiului).