Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova organizează luni, 27 februarie, ora 18.00, în Salonul Medieval, o nouă întâlnire din cadrul proiectului „În culisele scenei, în culisele vieții”. Invitată este actrița Geni Macsim, de la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova. Aceasta va povesti lucruri mai puțin cunoscute din viața și activitatea sa, iar la finalul întâlnirii va dialoga cu publicul. Moderator: Cornel Mihai Ungureanu. Intrarea este liberă.
Geni Macsim a absolvit cursurile Universităţii de Artă Teatrală din Târgu Mureş (clasa Călin Florian şi Cornel Popescu) în 1994, an în care a fost angajată ca actriţă a Teatrului Naţional din Craiova. A interpretat zeci de roluri pe scenă sub conducerea unor cunoscuți regizori: Silviu Purcărete, Robert Wilson, Yiannis Paraskevopoulos, Tim Carroll, Janusz Wisniewscki, Tompa Gabor, Mihai Măniuţiu, Vlad Mugur, Mircea Cornișteanu, Cristian Hadjiculea, Tudor Chirilă, Bocsardi Laszlo, Claudiu Goga ș.a. A participat la festivaluri internaționale în Marea Britanie, Coreea de Sud, Germania, Franța, Grecia, Ungaria, Polonia, precum și la festivaluri naționale. De asemenea a apărut în două filme: „Cortul”, în regia lui Bogdan Cristian Drăgan și „Cele ce plutesc”, regia Mircea Daneliuc.
„În culisele scenei, în culisele vieții” este un proiect al Casei de Cultură „Traian Demetrescu”, care aduce în fața publicului, în fiecare lună, un om de scenă: actor, interpret muzical sau un alt angajat al unei instituții de spectacole, ce contribuie la realizarea unui produs artistic, de la sufleor sau tehnician, la managerul instituției. Invitatul acestor întâlniri vorbește, după caz, despre beneficiile și neajunsurile vieții de artist, împărtășește publicului întâmplări din experiența personală, dar și povești nevăzute și neștiute din culise. De la debutul proiectului, în noiembrie 2015, și-au spus povestea în Salonul Medieval al Casei de Cultură „Traian Demetrescu”: Tamara Popescu, Constantin Cicort, Gina Călinoiu și Angel Rababoc, actori la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, soprana Renata Vari, de la Opera Română Craiova, teatrologul Adriana Teodorescu, manager al Teatrului „Colibri”, Vlad Drăgulescu, antreprenor cultural și manager al Filarmonicii „Oltenia”, Alexandru Boureanu, director general al Teatrului Național „Marin Sorescu”, Antoniu Zamfir, manager al Operei Române Craiova, Luiza Stănescu, actriță la Östgötateatern, Norrköping, Suedia, Oana Stancu, actriță la Teatrul „Colibri”, Mircea Suchici, violoncelist la Filarmonica „Oltenia”.