Trei oameni au fost răniți într-un accident rutier produs, în această dimineață, pe bulevardul Decebal din Craiova, în apropiere de intersecția cu strada Henry Ford. Primele informații oferite de reprezentanții ISU Dolj, arată că un autoturism marca Cielo a intrat violent într-un copac. În urma impactului, trei persoane au fost rănite. Două dintre acestea au fost transportate la SJU Craiova, însă una a refuzat transportul.
Poliţiştii de la IPJ Dolj au precizat că şoferul autoturismului care a intrat în copac avea o alcoolemie de 0,77 mg/l, iar pe numele lui s-a deschis dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală din culpă.