3.7 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: "Dacă am gândi cu voce tare", în premieră la Teatrul Naţional, pe 6 mai

Craiova: „Dacă am gândi cu voce tare”, în premieră la Teatrul Naţional, pe 6 mai


Pregătirile spectacolului montat de Radu Afrim se apropie de final. Astfel, 6 mai 2017, ora 19:00, aduce la sala „Amza Pellea” premiera celei mai recente producții a Teatrului Național „Marin Sorescu” Craiova –„Dacă am gândi cu voce tare”, de autorul bosniac Adnan Lugonić, potrivit unui comunicat al teatrului.

Textul lui Adnan Lugonić este tipic preferințelor lui Radu Afrim. Prostituate, gay, taximetriști, tineri derutați, învățători comuniști, bătrâni de la țară, soțul care lucrează prea mult, soția-mama casnică etc., în situații de disperare, frică, negare, singurătate în doi. Peste toate tronează sinuciderea unui vânzător pe care l-au întâlnit, măcar o dată, toate personajele. Și o urmă de speranță.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Constantin Cicort, Tamara Popescu, Marian Politic, Romanița Ionescu, Eugen Titu, Claudiu Mihail, Alex Calangiu, Raluca Păun, George Albert Costea, Dragoș Măceșanu, Costinela Ungureanu.

Decorul este realizat de Vanda Maria Sturdza, costume – Lia Dogaru, mișcarea scenică – Flavia Giurgiu, muzica – Alex Bălă.

Radu Afrim este unul dintre cei mai importanți regizori contemporani români. Recunoaşterea artei sale nu s-a oprit doar la granițele României, întinzându-se constant şi în spaţiul european.
Câștigător de două ori al premiului UNITER pentru regie, în 2008 i se decernează Premiul Coup de Coeur de la Prese la Festivalul de la Avignon (Off), pentru spectacolul Mansarde a Paris ou les detours Cioran montat la Luxemburg. Este un creator cu viziune distinctă, universul său scenic este întotdeauna recognoscibil. Marca Afrim este deja o realitate. Nu este numai regizorul preferat al publicului ci şi al criticii de specialitate. Textele montate de el aparțin dramaturgiei contemporane europene.
„Radu Afrim e ca un diamant teatral scânteind dinspre România înspre Europa. Nu este doar un artist român. E un fel de ambasador cultural pentru Europa. Teatrul său este unul al iubirii, intelectului și artei deopotrivă.”, spune Dieter Topp, președintele Fundației germane KULTURFORUM Europa.
Adnan Lugonić este un tânăr scriitor bosniac, cu activitate efervescentă. Scrie texte care aparțin dramaturgiei, dar și scenarii de film ș.a. Piesa „Dacă am gândi cu voce tare”este montată la Craiova în premieră națională.

Teatrul craiovean anunță și o avanpremieră în data de 5 mai, ora 19:00, la sala „Amza Pellea”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS