4 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljConferinţa Internaţională de Ştiinţe Umaniste şi Sociale ,,Creativitate, Imaginar, Limbaj”, la Universitatea din Craiova

Conferinţa Internaţională de Ştiinţe Umaniste şi Sociale ,,Creativitate, Imaginar, Limbaj”, la Universitatea din Craiova

Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova organizează, pe 19 şi 20 mai, cea de-a patra ediţie a Conferinţei Internaţionale de Ştiinţe Umaniste şi Sociale ,,Creativitate, Imaginar, Limbaj”.
Deschiderea oficială va avea loc vineri, 19 mai, la ora 10.00, în Sala Albastră a Universităţii din Craiova, fiind urmată de susţinerea a trei conferinţe plenare de către profesorii Eugen Negrici, Alexandru Gafton şi Marin Manolescu. Sesiunile de comunicări sunt organizate în opt paneluri (Lingvistică, Literatură, Literatură engleză/americană, Studii culturale, Comunicare şi relaţii publice, Jurnalism, Sociologie şi Ştiinţe ale educaţiei) şi se vor desfăşura, începând cu ora 14.00, la Casa Universitarilor din Craiova, pe 19 mai, iar pe 20 mai, la Universitatea din Craiova, clădirea centrală. La conferinţă participă 135 de cadre didactice universitare, cercetători şi doctoranzi de la Universităţile din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Sibiu, Constanţa, Piteşti şi Craiova. Participanţii străini reprezintă universităţi din Polonia, Turcia, Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia. Conferinţa se va încheia cu lansarea volumului omagial dedicat doamnei profesor universitar DR. H.C. Maria Iliescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS