6.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSalubritatea va verifica asociațiile de proprietari din Craiova

Salubritatea va verifica asociațiile de proprietari din Craiova

Salubritate Craiova prin Serviciul Corp Control demarează, începând din luna iulie 2017, o serie de verificări la asociațiile de proprietari din municipul Craiova, acțiunile având ca scop identificarea numărului real de locatari plătitori ai serviciilor de colectare, transport și depozitare  a deșeurilor.
Verificarea constă în confruntarea listelor de plată, afișate la avizierul condominiilor, cu datele transmise către operatorul de salubrizare, în vederea întocmirii facturii lunare. De asemenea, începând din data de 1 iulie, SC Salubritate Craiova SRL modifică procedura de declarare, de către reprezentanții asociațiilor, a persoanelor fizice plătitoare ale tarifului de colectare, transport și depozitare a deșeurilor. Astfel, reprezentanții legali ai asociațiilor de proprietari din Craiova vor depune la operatorul de salubrizare declarații pe proprie răspundere referitoare la numărul de persoane care urmează a fi facturat și extrase din listele de plată, aferente lunii anterioare solicitării.  În situația în care numărul persoanelor declarate este mai mic decât cel înregistrat luna precedentă, vor fi atașate declarației, în copie, toate cererile de scădere, depuse  și înregistrate la asociație. În situația în care va exista o scădere de peste 10%, raportat la numărul total de proprietari, se va face o verificare prin confruntarea datelor primite cu înregistrările existente la Serviciul Control și Monitorizare Asociații de Proprietari-Direcția Fond Locativ și Control Asociații de Proprietari din cadrul Primăriei Municipiului Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS