3.4 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljElevi la şcoala de vară a Facultăţii de Agronomie din Craiova

Elevi la şcoala de vară a Facultăţii de Agronomie din Craiova

Facultatea de Agronomie a Universităţii din Craiova desfăşoară până pe 10 septembrie, Şcoala de vară „Dă valoare paşilor tăi pentru viitor”, unul dintre cele şapte proiecte câştigate de Universitatea din Craiova în cadrul ROSE.
Proiectul contribuie la realizarea obiectivului general al programului ROSE prin facilitarea accesului elevilor din liceele din județele Dolj, Olt și Gorj la învățământul terțiar din domeniile: Agronomie, Silvicultură, Inginerie Geodezică și Ingineria produselor alimentare, din cadrul UCV.
Instituţiile de învăţământ preuniversitar partenere în acest proiect sunt: Liceul Tehnologic Baia De Fier (Gorj), Colegiul Agricol „Dimitrie Petrescu” (Olt), Liceul Tehnologic „Horia Vintilă”, (Segarcea, Dolj), Liceul „Constantin Brâncoveanu” (Horezu, Vâlcea).
Elevii vor dobândi cunoștințe elementare de agricultură, mediu și biodiversitate, protecția pădurilor și a întregului patrimoniu natural, ecologie, zootehnie, agroturism, patrimoniul eco și agrocultural, precum și de tradiții și obiceiuri din spațiul istoric cuprins între Dunăre, Olt, Jiu și Carpații Meridionali Sud-Vestici.

Adolescenţii sunt invitaţi şi în vizite de studiu la:
ØArboretele de la Bratovoiești din Aria protejată „Coridorul Jiului”
ØStațiunea de cercetare SCDCPN Dăbuleni
ØAria protejată „Nisipurile de la Dăbuleni”
ØSărăturile de la Gighera
ØAria protejată „Ciuperceni-Desa”.
În nordul Olteniei, pe traseul Craiova-Râmnicu Vâlcea, elevii vor urmări obiective mai întâi geografice – Zona subcarpatică a Olteniei și trecerea spre zona de munte – Munții Căpățânii;  obiective culturale – Mănăstirea dintr-un lemn și Mănăstirea Bistrița; apoi obiective de patrimoniu natural – Parcul Național „Buila-Vânturarița” și obiective de cercetare – Stațiunea de cercetări Pomicole Râmnicu Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS