Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Maglavit își începe activitatea vineri, evenimentul fiind salutat de către președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, potrivit căruia deschiderea noii structuri reprezintă rezultatul colaborării reușite între primăria comunei și direcția de specialitate din subordinea CJ.
Totodată, Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj, a evidențiat susținerea constantă pe care instituția a acordat-o pentru extinderea rețelei județene de evidență a persoanelor, care ajunge la 48 de unități, serviciile fiind astfel aduse mai aproape de cetățeni.
„Ne face plăcere să putem anunța că de mâine, chiar atunci când comunitatea din Maglavit sărbătorește ziua comunei, putem și noi să venim în sprijinul celor peste 4.700 de doljeni din această localitate, prin deschiderea serviciului local de evidență a persoanelor. Astfel, ei nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la Calafat pentru eliberarea actelor de identitate, nu vor mai cheltui bani pentru transport și, desigur, vor putea obține documentele într-un timp mai scurt“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
Noul serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor va începe lucrul cu publicul vineri, la ora 10.00, urmând să își desfășoare activitatea în sediul Primăriei Comunei Maglavit. Unitatea va funcționa între orele 8.30 și 16.30 în zilele de luni, marți, joi și vineri, iar miercurea în regim de program prelungit, între 8.30 și 18.30.
Demersul autorităților locale din Maglavit a fost sprijinit de către Consiliul Județean Dolj, atât direct, prin adoptarea actului administrativ de modificare a arondării populației, cât și prin intermediul Direcției Publice Comunitare de Evidență a Persoanelor Dolj, instituție care coordonează și controlează metodologic activitatea serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor din județ.
La cererea pentru obținerea unui act de identitate, solicitanții trebuie să anexeze actul de identitate vechi (în cazul în care îl mai dețin), certificatul de naștere și, după caz, cel de căsătorie sau hotărârea de divorț definitivă și irevocabilă, precum și actul pentru spațiul de locuit. În situația în care aceștia nu pot prezenta unul dintre documentele de stare civilă sau nu pot face dovada unei adrese de domiciliu, cererile vor fi soluționate prin eliberarea de cărți de identitate provizorii, cu termen de valabilitate de un an. În cazul minorilor care solicită eliberarea unui act de identitate, este obligatoriu ca aceștia să fie însoțiți de unul dintre părinți. Contravaloarea actului de identitate (7 lei pentru cartea de identitate sau 1 leu pentru cartea de identitate provizorie) va fi achitată la casieria Primăriei Comunei Maglavit.
SPCLEP Maglavit își începe activitatea vineri
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei