6.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Se taie arborii uscaţi din Parcul "Sfântul Dumitru"

Craiova: Se taie arborii uscaţi din Parcul „Sfântul Dumitru”

RAADPFL Craiova, Secția Zone Verzi, va demara începând de vineri, 3 noiembrie, acțiunea de tăiere a arborilor uscați care reprezintă un real pericol pentru vizitatorii Parcului “Sfântul Dumitru” (de la Catedrala Mitropolitană Sfântul Dumitru), din Craiova. Este vorba de 27 de copaci (arțar, tei, dud) identificați de către specialiștii RAADPFL Craiova ca reprezentând un pericol pentru cetățeni. Pentru tăierile acestor arbori, RAADPFL Craiova a obținut toate avizele necesare de la Agenția de Mediu.
Astfel de intervenții pot fi executate în următoarele situații:
– arbori uscați sau parțial uscați, arbori la care prin intervenții mecanice sau manuale a fost afectat sistemul radicular;
– arbori care prin dezvoltarea sistemului radicular afectează grav rețelele de canalizare, termoficare, electrice sau de telefonie, dovedite prin act de constatare de către instituțiile abilitate;
– arbori care prin dezvoltarea sistemului radicular afectează zona subterană de rezistență a clădirilor sau a infrastructurii, dovedite prin act de constatare a instituțiilor abilitate;
– arbori cu modificări morfo-fiziologice:scorburoși, despicați, înclinați mai mult de 70%, îmbătrâniți prematur;
– arbori care prin dezvoltarea exagerată a coroanei afectează fațadele sau acoperișul clădirilor” – Art. 3, punctul 5.
Echipa Tăieri Arbori, din cadrul Secției Zone Verzi, are în acest moment foarte multe solicitări primite din partea craiovenilor la Telefonul Cetățeanului, dar și pe adresa de facebook a RAADPFL Craiova, pentru tăieri de arbori uscați. motiv pentru care au fost făcute programări până în luna aprilie 2018.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS