Forțele Navale Române marchează împlinirea a 140 de ani de la victoria obținută, pe Dunăre, de către marinarii militari români, în timpul Războiului de Independență, împotriva otomanilor.
Personajul principal omagiat este generalul de marină Nicolae Dumitrescu-Maican, cel căruia i-a fost încredințată, în anul 1877, comanda bateriilor de coastă de la Calafat, acestea fiind încadrate, în majoritate, cu marinari. În timpul inspecției, la bateriile de la Calafat, Principele Carol I a ordonat deschiderea focului asupra Vidinului. La prima lovitură românească, acesta a rostit celebra expresie „Asta-i muzica ce-mi place!”. La data de 7 noiembrie 1877, bateria de mortiere „Perseverența” a încadrat monitorul otoman „Podgorița”, iar la cea de-a 77-a salvă l-a scufundat și, odată cu acesta, încă un remorcher și două șlepuri otomane.
La Calafat este organizat un ceremonial militar și religios la Monumentul Independenței, precum și un simpozion la Muzeul de Artă și Etnografie din incinta Palatului Marincu.
La toate evenimentele menționate, au fost invitați reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, ai autorităților publice locale, precum și strănepoatele generalului de marină Nicolae Dumitrescu-Maican.
Calafatul sărbătorește 140 de ani de la victoria obținută pe Dunăre de marinarii români, în Războiul de Independență
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei