Poliţiştii doljeni au organizat, vineri seara, 10 noiembrie, în județul Dolj, o razie pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu violenţă, a altor fapte antisociale dar și pentru creșterea gradului de vizibilitatate a elementului polițienesc.
Polițiștii au vizat, în cadrul activităților desfășurate, și prevenirea evenimentelor rutiere, astfel urmărindu-se creșterea gradului de siguranță rutieră. Peste 190 de polițiști din cadrul formațiunilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale și jandarmi au participat la razia organizată de Serviciul de Ordine Publică și Serviciul Rutier. Astfel, în județul nostru, au fost instituite 32 filtre rutiere, în cadrul cărora polițiștii doljeni au verificat aproximativ 550 autovehicule, totodată fiind efectuate verificări și controale la 96 localuri de alimentație publică ( baruri, discoteci). În cadrul raziei au fost legitiamte peste 760 persoane, 53 dintre acestea fiind controale sumar de arme albe.
Polițiștii doljeni au constatat 8 infracţiuni, 6 dintre acestea fiind la regimul circulaţiei rutiere. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 167 sancțiuni contravenționale de peste 50.000 lei, opt permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar şase certificate de înmatriculare au fost retrase.
Doi dintre şoferii prinşi în ilegalitatea în timpul razie aveau alcoolemia mult peste limita legală. Polițiști din cadrul Formațiunii Rutiere Segarcea și ai Secției 13 Poliție Rurală Segarcea l-au depistat pe Marin Ş., de 47 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism, în comuna Drănic, având o concentrație alcoolică de 0.96 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i ulterior prelevate probe biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal.
De asemenea, polițiști din cadrul Politiei Orasului Dabuleni l-au depistat pe Tudorel F., de 40 de ani, din comuna Călărași, Dolj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Valea Călărașilor din localitate având o concentrație alcoolică de 1,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii doljeni i-au întocmit şi acestuia dosar penal.