2.9 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: 255 autovehicule înmatriculate în alte state sau fără numere de înmatriculare, parcate pe domeniul public, ridicate într-o lună

Craiova: 255 autovehicule înmatriculate în alte state sau fără numere de înmatriculare, parcate pe domeniul public, ridicate într-o lună

Poliția Locală a Municipiului Craiova a organizat mai multe acţiuni pentru ridicarea autovehiculelor parcate pe domeniul public care nu achitat taxa de parcare și nu au expusă la loc vizibil vinieta eliberată de Primăria Craiova.
În decurs de 30 zile polițiștii locali au depistat și identificat un număr de 219 autovehicule înmatriculate în alte state ce se aflau parcate pe domeniul public fără a avea vinieta afișată la loc vizibil și fără a avea achitată prin sms taxa de parcare valabilă pentru o zi sau pentru 30 zile, motiv pentru care s-a dispus sancționarea contravențională a proprietarilor/utilizatorilor autovehiculelor cu amendă în cuantum total de 109.500 de lei, precum și măsura tehnico – administrativă de ridicare a acestor autovehicule.
Totodată, cu această ocazie au fost depistate și un număr de 36 autovehicule fără numere de înmatriculare și care, de asemenea, nu aveau afișată vinieta la loc vizibil care să le permită să parcheze pe proprietatea municipiului Craiova, motiv pentru care s-au aplicat aceleași măsuri legale, respectiv ridicarea de pe domeniul public și sancționarea proprietarilor cu amendă contravențională în cuantum total de 18.000 de lei.
Astfel, în 30 zile, polițiștii locali au dispus ridicarea unui număr de 255 autovehicule înmatriculate în alte state sau fără numere de înmatriculare și au aplicat amenzi în cuantum total de 127.500 de lei, pentru parcarea pe domeniul public.
Pentru nerespectarea prevederilor H.C.L. nr. 31/2017 privind parcarea pe domeniul public/privat al municipiului Craiova cuantumul sancțiunilor este cuprins între 500 lei – 1000 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 lei – 2.500 lei pentru persoanele juridice.
În municipiul Craiova, procedura de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate şi parcate neregulamentar pe domeniul public sau privat al municipiului Craiova este executată de către SC RAT Craiova (autovehiculele fiind depozitate la sediul RAT, de pe strada Severinului), iar măsură principală de sancționare și măsura tehnico-administrativă de ridicare a autovehiculelor este dispusă de către Poliția Locală a Municipiului Craiova – Serviciul Circulație.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS