Polițiști din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene l-au depistat, aseară, pe C. Cătălin, de 52 de ani, din comuna Șimnicu de Sus, Dolj, în timp ce conducea un autoturism, proprietate personală, având o îmbibaţie alcoolică de 0,73 mg l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii l-au condus pe bărbat la unitatea medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză polițiștii rutieri au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Azi noapte, în jurul orei 01.30, polițiști din cadrul Secţiei nr.7 Poliţie Rurală Pleniţa, în timp ce se aflau în executarea atribuţiunilor de serviciu în comuna Verbiţa, au oprit pentru control un autoturism condus de S. Iulian, de 38 de ani, domiciliat în comuna Caraula, Dolj. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost condus la Spitalul Municipal Băilești, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile legale.