Polițiștii din cadrul Secției 6 l-au depistat și prins, aseară, pe B. Adrian, de 29 de ani, din municipiul Craiova, pe numele căruia magistraţii Judecătoriei Băileşti au emis un mandat de executare a pedepsei privative de libertate, din data 21.11.2017, având de executat 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă .
Persoana în cauză a fost încarcerată în Penitenciarul Craiova.
Polițiști de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție l-au depistat, ieri, în municipiul Craiova, A. Daniel, de 32 de ani, din localitate, pe numele căruia magistrații Judecătoriei Craiova emiseseră un mandat de executare a pedepsei privative de libertate, din data de 21.11.2017, pentru comiterea infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, fiind condamnat să execute, în regim de detenţie, o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare. Polițiștii l-au încarcerat în Penitenciarul Craiova.