1.8 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTensiuni la Ford Craiova

Tensiuni la Ford Craiova

Angajații Ford se tem că le-ar scădea salariile nete de anul viitor, în condițiile în care conducerea companiei le-a comunicat faptul că le condiționează efectuarea transferului contribuțiilor de la angajator la angajat de acceptarea unor condiții noi prin semnarea noului Contract Colectiv de Muncă.

Situația de la Ford Craiova a devenit tensionată în timpul negocierilor pentru noul Contract Colectiv de Muncă (CCM). Unii angajații ai companiei susțin că au temeri serioase asupra faptului că Ford le va transferă contribuțiile de la angajator la angajat, dacă aceștia nu semnează CCM în forma agreată de companie. ”Decizia companiei este de a transfera contribuțiile de la angajator la angajat în salariul de bază, numai dacă compania și sindicatul vor avea un acord pe doi ani în vigoare la sfârșitul lunii decembrie 2017. Transferul contribuțiilor de la angajator la angajat nu este o obligație pentru companie, deoarece aceasta nu este prevăzută în ordonanța emisă de Guvern”, se arată în documentul transmis de conducerea Ford angajaților și semnat de președintele companiei, John Oldham, făcând referire la OUG 79/2017 privind modificarea Codului fiscal, act normativ care prevede ca de la 1 ianuarie 2018, contribuțiile sociale trec din sarcina angajatorului în sarcina angajatului.
În același document, conducerea Ford le transmite angajaților companiei următoarele: ”Dacă nu putem încheia CCM-ul și să asigurăm aceste elemente de îmbunătățire, atunci oferta noastră alternativă va fi drastic mai mică, iar transferul impozitelor de la angajator la angajat nu va fi pus în aplicare”.
Situația din timpul negocierilor CCM a ajuns la urechile deputatului USR de Dolj, Adrian-Claudiu Prâsnel, care a postat pe pagina sa de Facebook o scrisoare deschisă către conducerea din România a companiei Ford, prin care apreciază eforturile companiei Ford în România, dar solicită ca producătorul auto să își respecte angajații și să nu folosească momentul Ordonanței dată de Guvernul Tudose în dezavantajul angajaților. ”(…)Oferirea salariilor corecte doar în schimbul renunțării la o parte din beneficiile salariale și non-salariale, cum pare să fie cazul din comunicatul intern pe care o parte din angajații dumneavoastră mi l-au transmis, ar fi în opinia mea, o încălcare tocmai a valorilor fundamentale ale companiei Ford. (…) Ford este un angajator respectat în Craiova, în Dolj și în România, iar viabilitatea sa economică este importantă pentru noi toți. Am încredere că Ford va găsi o cale, așa cum a reușit mereu să o facă, să rămână competitiv, păstrând totuși o relație corectă și pricipiala cu angajații săi”, a scris deputatul USR în scrisoarea deschisă transmisă președintelui Ford România, John Oldham.
Situația negocierilor purtate pe marginea CCM îi interesează pe cei peste 4.000 de angajați ai companiei, număr la care s-a ajuns după ce anul acesta Ford a mai angajat aproape 1.700 de persoane.

Ce prevede Codul fiscal legat de transferul contribuțiilor sociale

După cum se știe, legislația fiscală modificată anul acesta prevede ca din 2018, în mod obligatoriu, contribuțiile sociale (CAS și CASS) vor trece din sarcina angajatorului în sarcina angajatului. Ca urmare a acestui transfer, companiile sunt obligate să evidențieze în dreptul angajaților contribuțiile sociale personale, dar legislația nu prevede obligativitatea ca angajatorul să creasă și salariul brut (salariul de bază), astfel încât să nu scadă salariul net al angajaților, adică suma pe care aceștia o primesc efectiv de la societate, pentru munca prestată într-o lună.
Actualul Cod fiscal prevede clar la articolul 146, intitulat ”Stabilirea și plata contribuțiilor de asigurări sociale” că firmele angajatoare și instituțiile au obligația de a le calcula angajaților și de a le reține la sursă contribuțiile:
”(1) Persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, precum și instituțiile prevăzute la art. 136 lit. d) – f) au obligația de a calcula și de a reține la sursă contribuțiile individuale de asigurări sociale, precum și obligația de a calcula contribuțiile de asigurări sociale datorate de aceștia, după caz”.
Prin OUG 79/2017 care modifică Codul fiscal se prevede clar care va fi cota de contribuție de la 1 ianuarie 2018. Astfel, art. 138 din Codul fiscal modificat prevede care sunt cotele de contribuții obligatorii ale angajaților: ”Cotele de contribuții de asigurări sociale sunt următoarele: a) 25% datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale, potrivit prezentei legi (…)”. După aceeași schemă, contribuția salariaților la Sănătate (CASS) va fi de 10% de anul viitor și se va reține la sursă tot de către angajator, în aceleași condiții ca și contribuția la CAS.

Ford nu precizează încă dacă va crește sau nu salariile brute

Ford nu a putut comunica încă dacă societatea va crește sau nu salariile brute de anul viitor, astfel încât să nu fie afectate salariile nete ale angajaților.“Ford România confirmă faptul că ne aflăm în prezent în faza de negociere a noului Contract Colectiv de Muncă. Politica Ford este aceea de a nu discuta public în legatură cu acest subiect. În ceea ce privește trecerea contribuțiilor de la angajator la angajați, lucrăm îndeaproape cu sindicatele din uzină pentru a identifica soluțiile adecvate pentru angajații noștri. Nu avem altceva de declarat în acest moment”, a precizat, la solicitarea GdS, Ana-Maria Timiș, purtător de cuvânt al Ford România.

Și o veste bună: Ford ar putea produce un nou model la Craiova

Tot în documentul transmis de Ford angajaților s-a ”strecurat” un element de noutate. Apare informația că un nou model ar putea fi fabricat la Craiova, pe lângă actualul mini-SUV de oraș EcoSport, recent intrat în fabricație. Compania propune reducerea procentului de salarizare cu minim 5% față de minimul grilei de salarizare, pe o perioadă de 24 de luni, ”pentru noii angajați de care compania va avea nevoie în viitor – în cazul în care noul produs va fi fabricat în uzina de la Craiova”. Rămâne de văzut dacă această situație se concretizează pentru fabrica Ford din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS