5.9 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: „Glasurile patriei-glasurile istoriei, glasurile poeziei”, la Teatrul Naţional cu ocazia Unirii Principatelor Române

Craiova: „Glasurile patriei-glasurile istoriei, glasurile poeziei”, la Teatrul Naţional cu ocazia Unirii Principatelor Române

Cu ocazia aniversării Unirii Principatelor Române, miercuri, 24 ianuarie 2018, ora 17, este programată în sala „Ion D. Sîrbu” a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” Craiova, cea de a doua premieră din cadrul proiectului „Glasurile patriei-glasurile istoriei, glasurile poeziei”, dedicat sărbătoririi Centenarului făuririi Marii Uniri şi desăvârşirii Statului Naţional Unitar Român, recitalul „Sunt suflet în sufletul neamului meu-Limba română este patria mea”, susţinut de actorul Emil Boroghină, Societar de Onoare al Teatrului Naţional Craiova, regia fiind semnată de Alina Hiristea, iar conceptul video de Cristian Negoescu.
Proiectul, din care mai face parte şi recitalul „Treptele Unirii” al aceluiaşi actor, prezentat până acum la Alba Iulia, Bucureşti, Craiova şi de curând la Paris, Bruxelles şi Haga, transmis şi de TVR 3, TVR Craiova şi TVR Internaţional, este realizat în parteneriat de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova şi Teatrul Nottara din Bucureşti.
Recitalul SUNT SUFLET ÎN SUFLETUL NEAMULUI MEU-LIMBA ROMÂNĂ ESTE PATRIA MEA încearcă să reunească, ca într-un singur glas, cele mai răsunătoare voci ale literaturii române, de la Grigore Ureche, Dosoftei şi Miron Costin, Vasile Alecsandri şi Mihai Eminescu, George Coşbuc şi Octavian Goga, Tudor Arghezi şi Lucian Blaga, Geo Dumitrescu şi Ştefan Augustin Doinaş, Nichita Stănescu, Nicolae Labiş, Marin Sorescu şi Ioan Alexandru, până la Ana Blandiana, Adrian Păunescu şi Mircea Dinescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS