Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj vernisează luni, 26 februarie 2018, ora 13:00, la Galeriile „Cromatic“, Expoziția „Dar, cu drag de Mărțișor“, realizată de Fundația „Cuvântul care zidește“, împreună cu Centrul „Aripi de lumină“, în scop caritabil.
Mărțișoarele prezentate în expoziție sunt modelate din lut și pictate manual de voluntari, sunt foarte frumoase și au în ele bucuria fiecărui copil care s-a vrut parte din această campanie.
Propunerea acestui parteneriat, prin care este promovată munca voluntarilor copii în acțiuni de sprijin pentru alți copii aflați în dificultate, a venit din partea Fundației „Cuvântul care zidește“, organizatoarea Campaniei umanitare „Dar, cu drag de Mărțișor“ 2018, prin care urmărește dezvoltarea spiritului filantropic şi promovarea valorilor creştine, implicarea copiilor și tinerilor în diverse activități culturale și de dezvoltare personală, stimularea creativității, cultivarea respectului pentru valorile tradiționale autentice.
Mărțișoarele îi așteaptă pe craioveni în expoziție, la Galeriile „Cromatic“, str. Alexandru Macedonski 28, de luni, 26 februarie 2018, până joi, 8 martie 2018.
Craiova: Vernisaj „Dar, cu drag de Mărțișor“, în Galeriile „Cromatic“
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei