4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Un drum judeţean care riscă să se prăbuşească, recepţionat pentru a nu se pierde finanţarea

Gorj: Un drum judeţean care riscă să se prăbuşească, recepţionat pentru a nu se pierde finanţarea

Autorităţile din Gorj vor să recepţioneze un drum care, pe o bucată de 30 de metri, riscă să se prăbuşească, informează  Digi 24. Asfaltul a rămas în aer după ce pământul de sub el a luat-o la vale din cauza alunecărilor de teren. În plus, pe alte porţiuni, şoseaua este deja fisurată. Însă, dacă nu va fi recepţionat până la finalul anului, drumul realizat cu fonduri europene va pierde finanţarea.

Drumul judeţean 672 trece prin 7 localităţi şi are 43 de km. Pe o bucată de 30 de metri, însă, pământul de sub şosea s-a surpat. Ca să rezolve problema repede, muncitorii au umplut golul cu pământ. Autorităţile se grăbesc să recepţioneze drumul până la sfârşitul lunii, chiar şi cu aceste probleme, pentru că ar pierde banii europeni şi ar trebui să continue lucrările din fondurile Consiliului Judeţean. În cazul în care apar probleme după recepţie, constructorul trebuie să le repare, deoarece există o garanţie de doi ani. Lucrările la Drumul Judeţean 672 au început anul acesta, în luna martie, şi ar fi trebuit terminate în urmă cu 5 luni. Valoarea investiţiei este de 36 de milioane de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS