Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie au anunţat că vor pleca pe 11 aprilie într-un marș de 320 de kilometri de la Complexul Energetic Oltenia din Târgu Jiu pe traseul Craiova -Slatina-Pitești- București. Sindicaliştii se tem ca producătorul de energie electrică şi cărbune din Oltenia să nu aibă soarta celui din Hunedoara, intrat din luna februarie a acestui an în insolvenţă. Potrivit unui comunicat de presă semnat de Dumitru Pârvulescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie , „punerea în pericol a independenței energetice a României poate fi interpretată ca o subminare a economiei de stat cu consecințe catastrofale, inimaginabile și iremediabile. Noi vom rescrie destinul Complexului Energetic Oltenia. Memorandumul, S.O.S. Salvati Complexul Energetic Oltenia, cuprinde strategiile și raza lor de acțiune, este elaborat și semnat de înalți specialiști români din domeniul energetic. Domnilor guvernanți, dacă vreți să disponibilizați sau să trimiteți în șomaj pe cineva, disponibilizați Guvernul sau trimiteți în șomaj Premierul, Parlamentul sau Președintele României. Complexul Energetic Oltenia este emblema poporului român, reprezintă ideea de muncă cinstită și responsabilitate deplină față de valorile naționale. Noi avem datoria să îl ținem în viață și să îl lăsăm întreg generațiilor viitoare, altfel vom fi condamnați și declarați de istorie ca antiromâni. Voi, guvernanții,aveți obligația față de cetățeni, așa cum spune art. 47, alin.1 din Constituția României: Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. Zeci de sindicalişti şi-au anunţat intenţia de a participa la marş. La sosirea în Bucureşti, liderii de sindicat vor înmâna premierului şi preşedintelui un memoriu care include problemele cu care se confruntă CEO şi soluţii de redresare a companiei, care are 15.300 de salariaţi şi a înregistrat pierderi în ultimii doi ani.