1.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjFNME cere anchetarea fotei conduceri a CEO

FNME cere anchetarea fotei conduceri a CEO

Federaţia Naţională Mine Energie( FNME), cere anchetarea fostei conduceri a Complexului Energetic Oltenia (CEO), în baza unui raport al ANAF care a depistat că directorii ar fi încasat necuvenit anumite prime. Inspectorii ANAF au verificat remuneraţiile supraveghetorilor și directorilor CE Oltenia pe perioada 2014-2015. Indicatorii au fost dublați sau chiar triplați în unele situații, iar sumele încasate la fel. ANAF a stabilit și penalități pentru aceste sume care nu au fost recuperate. „FNME condamnă ipocrizia unor factori vocali, care aduc în spaţiu public minciuni şi acuze sterile în scopul recâştigării controlului asupra Complexului Energetic Oltenia pentru a fi folosită ca o sursă de finanţare pentru interese personale sau de grup. Este și motivul pentru care reprezentanții Federației Naționale Mine-Energie solicită Guvernului României, luarea urgentă a măsurilor care se impun pentru menţinerea stabilităţii Complexului Energetic Oltenia. Federația Națională Mine Energie solicită cercetarea, de către organele abilitate, falsificarea indicatorilor de performanță la CE Oltenia”, potrivit Federaţiei Naţionale Mine Energie. Directorii și supraveghetorii ar fi luat în plus peste 300.000 de lei. Conducerea Complexului Energetic Oltenia în perioada supusă controlului a fost asigurată de Laurenţiu Ciurel, manager privat. Acesta a fost revocat din funcţie pe 4 decembrie 2015, pentru neîndeplinirea indicatorilor de performanţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS