2.9 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMinerii de la CEO au protestat în Bucureşti

Minerii de la CEO au protestat în Bucureşti

Peste o sută de mineri şi energeticieni din cadrul Complexului Energetic Oltenia care fac parte din Federaţia „Univers” au protestat astăzi în Bucureşti, în faţa Palatului Cotroceni. Protestul a fost organizat de Blocul Național Sindical, sindicaliştii militând pentru crearea mixului energetic. Aceştia îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să intervină la Guvernul Cioloş pentru reglementarea situației de pe piaţa se energie. Minerii au primit autorizație de la Primăria Capitalei să protesteze între orele 11.00 – 14.00, Gabriel Căldărușe, președintele Sindicatului Mine-Energie, sindicat afiliat la Federația „Univers” fiind de părere că formarea mixului energetic reprezintă singura soluție pentru salvarea Complexului Energetic Oltenia. Un mix energetic ar cuprinde în principal Complexul Energetic Oltenia şi Hidroelectrica. „Am participat o sută de salariaţi din cadrul Complexului Energetic Oltenia, afiliaţi la Federaţia care face parte din Blocul Naţional Sindical. Obiectivele sunt mai multe: sunt reprezentanţi ai unor companii energetice din ţară. Solicităm ca măcar acum şeful statului să îşi asume rolul de mediator în societatea românească. Noi milităm pentru realizarea mixului energetic, lucru care ar salva sistemul energetic românesc”, a declarat Gabriel Căldărușe, lider de sindicat participant la miting. Sindicaliştii i-au trimis şi o scrisoare deschisă preşedintelui ţării.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS