Un bărbat, de 42 de ani, din Motru, miner la Cariera Jilţ Sud Mătăsari, din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) a fost reținut aseară pentru furt, după ce i-a sustras unui coleg cardul de salarii. Bărbatul a retras suma de 600 de lei de pe card. „În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că acesta, în data de 21 iunie, ar fi forţat uşa de la un fişet metalic, amplasat în incinta sediului Carierei Jilţ Sud Mătăsari, ce aparţine colegului său, de unde a sustras două bonuri valorice în valoare de 20 lei, fiecare şi cardul de salariu al acestuia, de pe care, fără drept, a retras suma de 600 lei. Bărbatul urmează a fi prezentat în cursul zilei de azi, procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propuneri legale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos”, a declarat Ion Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.
Gorj: Salariat CEO, reținut după ce a retras bani de pe cardul unui coleg
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei