2.9 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Fostul director al SNLO nu mai lucrează la CEO

Gorj: Fostul director al SNLO nu mai lucrează la CEO

Fostul director al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia(SNLO), Daniel Burlan, nu mai lucrează în Complexul Energetic Oltenia, unde ocupa un post de inginer. Daniel Burlan are contractul de muncă suspendat temporar. În urmă cu mai multe luni, el era văzut un posibil candidat la şefia companiei, însă a luat decizia de a părăsi Complexul Energetic Oltenia, respectiv cariera minieră din zona Motru, unde lucra ca inginer minier. „Domnul Daniel Burlan este angajatul CE Oltenia cu Contract Individual de Muncă suspendat pentru o perioadă de 90 de zile, începând din data de 08.09.2016, ca urmare a solicitării acestuia, în baza prevederilor Codului Muncii şi Contractului Colectiv de Muncă”, a declarat Elena Zamfir, purtătorul de cuvânt al Complexului Energetic Oltenia. Ex-directorul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia a declarat că a luat decizia de a părăsi compania, după 25 de ani de minerit, întrucât nu se mai întrevedea nicio variantă de promovare sau de a ocupa o funcţie de conducere. „Nu mai aveam ce face la CEO. Băteam pasul pe loc. Au fost introduse criterii de integritate, să nu mai ocupi funcţii de conducere, dacă eşti trimis în judecată, dar am văzut că la unii membri ai Directoratului nu se aplică. Am plecat la o companie din Bucureşti, unde ofer servicii de consultanţă. Nu are legătură cu domeniul minier sau energetic. Sunt angrenat într-un proiect acum. Nu mă mai interesează dacă sunt scoase la concurs posturile din Directorat de către noul Consiliu de Supraveghere”, a declarat Daniel Burlan.

Trimis în judecată pentru delapidare

Fostul director al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, Daniel Burlan, şi alţi actuali şi foşti şefi din mineritul din Oltenia, respectiv peste 20 de persoane, au fost trimişi în judecată în luna iunie a acestui an în dosarul „Masa caldă”. Inculpaţii sunt acuzaţi de delapidare, respectiv că au decontat ilegal din bugetul companiei din minerit peste 300.000 de porţii de mâncare. Potrivit anchetatorilor, ani de zile persoane care nu aveau legătură cu mineritul au servit masa la cantina minerilor din Motru. Este vorba în special de sportivii de la echipa Minerul Motru au servit masa la SC Cazare Cantine din localitate, fără să fi avut dreptul. În acest mod au fost decontate mai multe porţii decât era numărul de mineri abonaţi la cantina respectivă. Complexul Energetic Oltenia s-a constituit parte civilă în dosar, în încercarea de a recupera paguba produsă în bugetul fostei Societăţi Naţionale a Lignitului Oltenia. SNLO a intrat în componenţa CEO, alături de fostele complexuri energetice de la Rovinari, Turceni şi Craiova.

Persoane cu răspundere în minerit

Între cei trimişi în judecată se află: Daniel Burlan, fost director al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, Alexandru Ciorecan, om de afaceri şi administratorul SC Cazare Cantine din Motru, unde serveau masa minerii, Vasile Ogârlaci, actual şef în Complexul Energetic Oltenia, Mihai Caragea, Daniel Olaru, Creţan Vasile şi Mircea Mezinca, foşti directori la Cariera Motru. Vor mai fi judecaţi: Sorin Ioan Iovan, Florentin Gheorghescu, Vasile Râbu, fost şef al Carierei Motru şi fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, Ion Ghiga, fost director de carieră minieră, Ion Dondera, Nicolae Stelescu, Liviu Giuranu, Constantin Bojincă, Sebastian Năstasie,Marinela Căciulan, Nicolae Giuran, Valentin Tatomir, Fănel Ciocan,  Gheorghe Popescu, Virgil Mihăilă, Marian Olaru şi SC Cazare Cantine Motru. Unii inculpaţi au sechestru pe avere. Faptele s-au produs în perioada ianuarie 2009-aprilie 2013, la exploatările miniere din subordinea fostei EMC Motru, unde au fost decontate în plus circa 300.000 de porții de mâncare. Beneficiar al decontărilor a fost firma Cazare Cantine Motru, patronată de Alexandru Ciorecan. Prejudiciul estimat de anchetatori este de aproximativ 2,6 milioane de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS