1.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjIohannis va fi prezent la Târgu Jiu, alături de mai mulţi ambasadori

Iohannis va fi prezent la Târgu Jiu, alături de mai mulţi ambasadori

Preşedintele Klaus Iohannis a confirmat că va fi prezent la Târgu Jiu în data de 28 octombrie, pentru a participa la manifestările dedicate Luptelor de la Podul Jiului. Administraţia Prezidenţială a confirmat prezenţa lui Klaus Iohannis în municipiu, mai ales că programul comemorativ se desfășoară sub Înaltul Patronal al Preşedintelui României. „Un alt punct asupra căruia aş vrea să mă opresc, în legătură cu evenimentele importante ce vor fi în perioada imediat următoare în agenda domnului Preşedinte, este ziua de vineri, 28 octombrie. În această zi, Preşedintele va face o vizită la Târgu-Jiu, unde va avea loc o ceremonie organizată pentru comemorarea erorilor bătăliei de pe Jiu din octombrie 1916. Este o manifestare care face parte din programul comemorativ dedicat elementelor care fac parte din acest program dedicat Primului Război Mondial şi vă amintesc că acest program comemorativ se desfășoară sub Înaltul Patronal al Preşedintelui României. Încă un element care este important în contextul acestei vizite. Vă amintesc faptul că anul acesta se împlinesc 140 de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, şi, desigur, Târgu-Jiu este locul în care se află atâtea monumente realizate de sculptorul Brâncuşi”, potrivit unei declaraţii de presă a purtătorului de cuvânt al Preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi. În data de 28 octombrie la Târgu Jiu va fi organizat un ceremonial militar şi religios în memoria eroilor care au căzut la datorie în urmă cu o sută de ani în Luptele de la Podul Jiului. Manifestările vor avea loc lângă vechiul pod al Jiului şi în Cimitirul Eroilor. Vor participa şi ambasadorii principalelor state implicate în prima conflagraţie mondială.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS