Polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, au desfășurat în ultimele două zile, activități de informare și prevenire a elevelor. În colaborare cu membrii Echipei Intersectorial Locale cu atribuții în prevenirea și combaterea violenței asupra copiilor, violenței în familie și exploatării prin muncă, polițiștii de prevenire au organizat o activitate informativ-preventivă pe linia infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale, la Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” din municipiul Târgu-Jiu. „Cu această ocazie au fost oferite recomandări elevelor, cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte în vederea reducerii riscului victimal. Celor 56 de eleve le-au fost prezentate și aspecte legislative, în vederea unei înțelegeri corecte a faptelor care constituie infracțiuni, precum și organele abilitate pentru acordarea de sprijin și luarea de măsuri legale în astfel de situații”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliţie Gorj.
Gorj: Poliţiştii au descins în rândul elevilor
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei