2.9 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Angajaţii Agenţiei de Mediu ameninţă cu greva generală

Gorj: Angajaţii Agenţiei de Mediu ameninţă cu greva generală

Angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului(APM) Gorj au protestat astăzi în faţa instituţiei. Peste 30 de salariaţi din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj sunt nemulţumiţi de salariile mici şi ameninţă cu declanşarea unei greve generale. Protestul s-a derulat în intervalul 10,00 – 12,00. Şi în urmă cu o săptămână salariaţii Agenţiei au întrerupt activitatea şi au ieşit în curtea unităţii. Mai mulţi cetăţeni care au venit la sediul instituţiei pentru a depune sau ridica documente au fost nevoiţi până când angajaţii au încheiat protestul şi au revenit la locurile de muncă. Cristina Merfu, purtătorul de cuvânt al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj, a declarat că revendicările salariaţilor instituţiei au rămas aceleaşi, respectiv salarii decente, în conformitate cu statutul funcţionarilor publici din întrega ţară. „Angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj, inclusiv alături de angajaţii celorlalte agenţii din ţară şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului au decis să întrerupă din nou lucrul. Această acţiune are aceleşai revendicări. Este vorba de salarii decente pentru angajaţii din domeniul protecţiei mediului, aliniate la salariile celorlalţi funcţionari publici din România”, a declarat Cristina Merfu, purtătorul de cuvânt al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS