Viceprimarul din municipiul Târgu Jiu, Adrian Tudor, doreşte ca întreprinzătorii care au afaceri în zona centrală a oraşului să plătească impozite mai mari. Este vorba de cei care deţin case de pariuri sportive sau magazine second-hand sau alte tipri de activităţi care se desfăşoară în apropierea Căii Eroilor. „Dacă ai magazin şi vreun un second-hand plăteşti mai mult. Avem în vedere şi aceste aspecte, însă nu brusc. Vrem să o facem în mod gradual. Sunt decizii pe care le luăm, iar comunitatea trebuie să înţeleagă. Covrigăriile şi second-hand-urile apar când situaţia nu este bună. Mai nou apar şi pariurile sportive. Lumea se orientează către aceste tipuri de activităţi comerciale pentru care există un tip de clientelă. Este totuşi zona centrului civic”, a declarat Adrian Tudor, viceprimarul din Târgu Jiu.
Încă o încercare la UNESCO
Potrivit lui Adrian Tudor, în zona de protecţie a Ansamblului „Calea Eroilor” nu pot fi derulate anumite tipuri de activităţi. Autorităţile locale şi centrale doresc să stabilească un set de reguli care să fie incluse şi în dosarul care va depus din nou la UNESCO pentru acceptarea operelor brâncuşiene de la Târgu Jiu, în Patrimoniul Mondial. „Este zona de protecţie a Ansamblului Astea sunt şi discuţiile pe care le avem cu Institutul Naţional al Patrimoniului şi cu expertul UNESCO care se ocupă de întocmirea dosarului. Este un cetăţean englez care lucrează şi pentru guvernele Japoniei, Germaniei şi Poloniei pentru alte obiective. El pune problema publicităţii care se face în zona de protecţie a Ansamblului de la Târgu Jiu şi aici trebuie luate măsuri. Nu o să inventom noi roata la căruţă. Trebuie să înţelegem că ne mmândrim cu Ansamblul de la Trâgu Jiu, dar trebuie să stabilim nişte reguli pe care trebuie să le respectăm toţi, indiferent cine este pe o funcţie şi pentru câtă vreme”, a mai spus viceprimarul din Târgu Jiu. Este de amintit că România a retras primul dosar pe care l-a depus la UNESCO pentru includerea în Patrimoniul Mondial a Ansambulului „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu. Dosarul era incomplet şi plin de erori şi primise recomandare de respingere. Nu a mai intrat însă în analiza comisiei de specialitate a UNESCO. România va realiza un nou dosar şi a apelat la un expert englez pentru realizarea documentaţiei. Ansamblul „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu a fost construit în perioada 1937 – 1938 şi cuprinde Coloana Fără Sfârşit, Poarta Sărutului şi Masa Tăcenii, precum şi Aleea Scaunelor.