3.4 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Bărbat dispărut de la domiciliu, căutat de poliţie

Gorj: Bărbat dispărut de la domiciliu, căutat de poliţie

Un bărbat, de 46 de ani, din comuna gorjeană Cruşeţ, dispărut de la domiciliu, a fost dat în urmărire de poliţiştii gorjeni. Astfel, poliţişti din Cruşeţ au fost sesizaţi de un bărbat de 49 de ani, din municipiul Vulcan, județul Hunedoara, despre faptul că fratele său Encuţ Nelu, de 46 de ani, din comuna Cruşeţ, a plecat voluntar de la locuinţa sa şi nu a mai revenit. Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat faptul că Encuţ Nelu obişnuia să lucreze ca cioban pe raza județului Dolj, respectiv să plece frecvent de la domiciliu fără să anunţe membrii familiei, acesta locuind pe la diferiţi cetăţeni prin comună. Nu se pot preciza obiectele de îmbrăcăminte cu care era îmbrăcat acesta la data plecării voluntare, însă s-a stabilit că obişnuia să se poarte neîngrijit şi dezordonat. Semnalmente: înălţime de 1,70 – 1,75 metri, greutate 65-70 kilograme, ochi căprui, păr negru drept, tuns scurt, faţă ovală, cu mustaţă. Persoanele care pot da relații pentru identificarea bărbatului să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS