4.5 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Fermierii, învăţaţi cum să promoveze produsele tradiţionale

Gorj: Fermierii, învăţaţi cum să promoveze produsele tradiţionale

Autorităţile locale şi judeţene, specialişti în agricultură, precum şi producători agricoli s-au întrunit miercuri la Târgu-Jiu, pentru a găsi soluţii în ceea ce priveşte promovarea produselor tradiţionale din judeţul nostru. La eveniment a participat şi consilierul ministrului Agriculturii, Ionuţ Deaconeasa. Toţi cei prezenţi au fost invitaţi să deguste preparatele tradiţionale special pregătite de producătorii gorjeni. Dulceaţă de soc, dulceaţă de trandafiri, de căpşuni, siropuri, miere şi alte delicatese au fost doar câteva dintre produsele expuse, în cadrul unui stand la Prefectura Gorj. Gheorghe Vintilescu are 54 de ani și susține că, împreună cu soția sa a dezvoltat o mică afecere la Peștișani, unde vrea să comercializeze dulcețuri de fructe. „Ne este foarte greu pentru că nu avem niciun fel de sprijin din partea statului şi cred că ar trebui realizate nişte condiţii pentru cei care realizează produse tradiionle. Dacă nu cumva să existe şi nişte programe sau subvenţii”, a declarat Gheorghe Vintilescu.

E nevoie de recunoaşterea la nivel european

Alin Petrică, directorul adjunct al Direcției Agricole Gorj, a precizat că autorităţile încearcă să găsească soluţii, astfel încât produsele tradiționale să fie recunoscute la nivel european. „Încercăm să intrăm în contact cu producătorii de produse tradiţionale. Din păcate suntem codaşi la produsele tradiţionale şi nu ne face plăcere. Avem ce să prezentăm, dar din păcate facem mult prea puţin. Avem ce prezenta şi din judeţul Gorj. Trebuie să învăţăm să ne promovăm produsele sub anumite denumiri”, a declarat Alin Petrică, directorul adjunct al Direcţiei Agricole Gorj. Prezent la discuțiile de miercuri, consilierul ministrului Agriculturii, Ionuț Deasconeasa a promis sprijin pentru producătorii de produse tradiționale și le-a prezentat acestora  câteva dintre modalitățile de promovare a acestora, atât la nivel naţional cât şi european. „Mesajul este de comunicare, deschidere. E nevoie de promovarea produselor româneşti. Este necesară de proovarea sistemelor de calitate. Noi facem performanţă aici. Sunt denumiri protejate. Noi avem doar 4 atestate şi încă 3 pe circuitul european. Noi dorim să vă facem cunoscut cum să vă promovaţi şi să vă înregistraţi produsele tradiţionale”, a spus Ionuț Deaconeasa. La nivel european România are înregistrate doar patru produse alimentare pe care se regăseşte logo-ul comunitar referitor la indicaţia geografică sau denumirea de origine protejată şi anume „Magiunul de prune de Topoloveni”, „Salamul de Sibiu”, „Novac afumat din Ţara Bârsei” şi „Telemea de Ibăneşti”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS