Doi tineri, de 23, respectiv 27 de ani,din comuna Mătăsari, au fost reţinuţi azi-noapte pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în seara precedentă, în timp ce se aflau în zona blocurilor, din comuna Mătăsari, împreună cu alte persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani, pe fondul unui conflict mai vechi, între aceștia s-ar fi iscat un scandal, exercitând reciproc acte de violență unul împotriva celuilalt, de natură a tulbura ordinea și liniștea publică.
„La faţa locului au fost solicitate două ambulanţe, din cadrul Staţiei de Ambulanţe Motru, ocazie cu care patru dintre participanții la încăierare au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cursul zilei de astăzi urmează ca cei doi să fie prezentați Parchetului și Judecătoriei Motru cu propuneri legale”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.