Peste 50 de pomperi militari vor fi mobilizați mâine la Termocentrala Turceni, acolo unde are loc un exercițiu de simulare a unui incendiu. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj susțin că au ales locația respectivă, din cauza faptului că aici există un risc major de producere a unor astfel de evenimente. Acțiunea constă în desfășurarea unui exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generate de un incendiu la benzile transportatoare de cărbune din cadrul Termocentralei Turceni. Pomperii vor simula intervenţia în urma unei explozii care va provoca ulterior un incediu, din cauza producerii unor scântei mecanice la una din rolele de acţionare a benzilor transportatoare.În urma simulării exploziei, secţia respectivă este cuprinsă de flăcări pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, existând pericolul propagării incendiului şi la celelalte secţii.
Trei presupuse victime
Totodată, vor exista şi 3 presupuse victime care au suferit arsuri de gradele I şi II. Pentru gestionarea situaţiei vor fi mobilizate la faţa locului efective din cadrul Secţiei de Pompieri Turceni, Detaşamentului de Pompieri Tg-Jiu, precum şi personal de la Comandamentul Inspectoratului. „Principalele obiective ale exerciţiului: Evaluarea urmărilor unui posibil incendiu la Complexul Energetic Turceni; Organizarea, desfăşurarea şi coordonarea acţiunilor de salvare şi acordarea primului ajutor persoanelor afectate de evenimentului produs; Verificarea viabilităţii documentelor oparative ale ISU Gorj; Verificarea pregătirii poentru intervenţie a structurilşor participante; Perfecţionarea în organizarea, desfăşurarea şi coordonarea acţiunilor de căutare-salvare; Pregătirea psihologică a efectivelor”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj.