4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMinistrul Economiei, aşteptat la UM Sadu să explice de ce nu se investeşte în retehnologizare

Ministrul Economiei, aşteptat la UM Sadu să explice de ce nu se investeşte în retehnologizare

Ministrul Economiei va efectua o vizită la Uzina Mecanică Sadu, de la Bumbeşti-Jiu. Deputatul de Gorj, Mihai Weber, a declarat că ministrul ar putea veni însoţit de conducerea Companiei Naţionale Romarm. Potrivit parlamentarului, ministrul Economiei l-a informat că fosta fabrică de armament ar avea contracte pentru perioada următoare.Nu se ştie însă când vor fi alocate fonduri pentru modernizarea liniilor tehnologice sau pentru cumpărarea de echipamente noi. „Am discutat cu domnul ministru şi a anunţat că va veni în Gorj pentru o vizită la Uzina Mecanică de la Bumbeşti-Jiu. Ştiu că va veni însoţit de cineva din conducerea Romarm pentru a discuta cu şefii uzinei soluţiile pentru această uzină. Din câte mi-a transmis nu ar fi probleme cu asigurarea contractelor”, a precizat Mihai Weber, deputat de Gorj.

Nu au mai virat banii

UM Sadu este printre puţinele companii de stat producătoare de muniţie de război compatibilă NATO, respectiv muniţie pentru piaţa civilă. Beneficiarii produselor de la UM Sadu sunt pieţele europene şi cea din SUA. Principala problemă a fostei fabrici de armament o reprezintă liniile tehnologice vechi şi de peste 50-60 de ani. Primarul din Bumbeşti-Jiu, Constantin Bobaru, a declarat că la UM Sadu există echipamente chiar de la înfiinţarea fabricii, din perioada interbelică. Ar fi nevoie de minimum 5 milioane de euro pentru ahciziţionarea unor echipamente noi, care ar creşte şi calitatea produselor de la Uzina Mecanică Sadu deţinută de Ministerul Economiei, dar şi ar îmbunătăţi semnificativ condiţiile de lucru. Este de amintit că UM Sadu este unul din cei mai mari angajatori din nordul judeţului Gorj cu aproape 900 de salariaţi. Potrivit primarului, firma nu ar avea probleme cu piaţa de desfacere, dar este nevoie de câteva investiţii minime. Aproape an de an s-a vorbit de virarea banilor necesari realizării retehnologizării, însă totul a rămas la nivelul declaraţiilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS