Deschiderea anului şcolar a adus din nou pe băncile sălilor de clasă zeci de mii de elevi. Vremea caldă de afară i-a trimis pe copii mai degrabă cu gândul la vacanţă, decât la manuale sau la teme. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, în acest an şcolar sunt în evidenţe 56.571 de elevi. Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, a declarat că cei mai mulţi elevi sunt la ciclul primar: „La învăţământul liceal:14. 274 de elevi; învăţământul profesional 1.492 de elevi; gimnazial- 13.246 de elevi; primar-15.635 de elevi; preşcolar-8.512 elevi şi postliceal şi maiştri-3.412 de elevi. Numărul total de profesori este de 4.446. Este vorba doar de cadre didactice, fără celelalte categorii de personal”, a declarat Georgeta Popescu, inspector şcolar şi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj. De asemenea, 20 de unităţi de învăţământ(din care 12 grădiniţe) şi-au deschis porţile fără a deţine autorizaţia sanitară de funcţionare. Totodată zeci de şcoli nu au autorizaţia de securitate la incendiu, dar administratorii mai pot depune documentaţiile la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj până pe 30 septembrie pentru a scăpa de amenzi.
Primarul din Târgu Jiu a deschis anul școlar la CNTV
Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a deschis anul scolar la Colegiul National „Tudor Vladimirescu”, din municpiu. Edilul a venit însoțit la festivitatea de deschidere alături de soția sa, dar și de cele două fiice, eleve la CNTV. Romanescu s-a adresat celor prezenți, elevi, profesori și oficialități locale, precizând că, în urmă cu 27 de ani se afla pe băncile unității de învățământ, în calitate de elev. Edilul i-a felicitat pe elevii care au ales să urmeze cursurile Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” și le-a urat succes în noul an școlar. La evenimentul de deschidere a anului școlar de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu au participat și Sorin Arjoca, subprefectul județului Gorj, dar și reprezentanți ai poliției și jandarmeriei. Dorin Tașcău, directorul Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu le-a urat și el elevilor un an școlar plin de realizări și rezultate bune la învățătură. De departe, cei mai emoționați au fost elevii. Unii dintre ei fie au pășit pentru prima dată pe porțile liceului, fie se află în ultimul an de studiu la Colegiul Național „Tudor Valdimirescu” din Târgu-Jiu.
Profesoară cu rochie transparentă la Târgu Jiu – contre politice la Motru
Dacă la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, una din profesoare a atras toate privirile cu rochia transparentă şi scurtă pe care a purtat-o, la Motru politicienii şi-au dat în stambă. În timp ce primarul din Motru, Gigel Jianu(PNL), a organizat deschiderea anului în centrul oraşului, inspectorul şcolar general Ion Işfan, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu, vice PSD, au organizat separat o festivitate la o şcoală din municipiu. Liberalii au susţinut ulterior că pesediştii au boicotat începutul anului şcolar în Gorj: „La Motru, frustrările PSD-iștilor se manifestă și mai agresiv, iar răzbunarea asupra elevilor și părinților se duce la îndeplinire prin intermediul instituțiilor statului, Inspectoratul Școlar Județean Gorj și Consiliul Județean Gorj, ambele conduse, evident, de lideri PSD. Ion Ișfan , inspectorul școlar general al ISJ Gorj și Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, au fost instrumentele prin care PSD și-a dus la îndeplinire planul de a fura copiilor bucuria de a participa la festivitatea începerii noului an școlar, în centrul orașului, așa cum au stabilit printr-un protocol administrația municipiului Motru și directorii școlilor din oraș. Astfel, la festivitățile de deschidere a nolui an școlar, organizate la Motru, elevii și profesorii au fost întâmpinați doar de primarul municipiului Motru, nu și de directorii de școli, aceștia din urmă fiind obligați să organizeze evenimente paralele, la care să participe protipendada PSD. Ion Ișfan, Cosmin Popescu și viceprimarul PSD-ist al municipiului Motru, au făcut un tur prin școli pentru a fi siguri că directorii unităților de învățământ au respectat ordinul trasat de partidul-stat”, potrivit unui comunicat de presă al PNL Gorj.