1.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Primarul din Târgu Jiu încearcă să convingă asociaţiile de proprietari să îşi achite restanţele la Polaris

Gorj: Primarul din Târgu Jiu încearcă să convingă asociaţiile de proprietari să îşi achite restanţele la Polaris

Polaris Holding a anunţat că de astăzi nu va ridica gunoiul din mai multe asociaţii din Târgu Jiu. Edilul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a avut deja contacte cu asociaţiile de proprietari pentru a-i determina pe rău-platnici să îşi achite taxa pe gunoiu. Polaris a anunţat că de luni va sista ridicarea gunoiului la aproape 30 de asociaţii de proprietari din oraş. Datoriile către Polaris se ridică la 2,5 de milioane de lei. Este vorba şi de restanţe vechi din 2012. Abia de anul trecut a apărut legea care permite furnizorilor de servicii de salubrizare să sisteze ridicarea gunoiului după 45 de zile de neplată a taxelor. Este însă necesară notificarea prealabilă a beneficiarilor. În cazul în care mai achită din debite, asociaţiile pot scăpa de măsura anunţată de Polaris. Romanescu s-a întâlnit deja cu administratorii din două asociaţii de proprietari.
Rămâne de văzut dacă Polaris va trece de astăzi şi la fapte, ştiut fiind faptul că lăsarea gunoiului pe străzi poate fi un pericol la adresa sănătăţii publice. Cu toate acestea legea le permite celor de la firma de salubritate să îi penalizeze astfel pe debitorii care au datorii mai vechi de 45 de zile. Din data de 15 octombrie se va trece la măsuri similare şi la agenţii economici, instituţiile publice şi gospodării. Potrivit Polaris, există în Târgu Jiu debite neachitate din anul 2012. Taxa de gunoi este în prezent la Târgu Jiu de 4,8 lei de persoană pe lună. Măsura neridicării gunoiului urmează să fie aplicată în peste 30 de asociaţii de proprietari şi locatari din municipiul Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS