Un bărbat, de 35 de ani, din comuna gorjeană Fărcăşeşti, a fost reţinut aseară de poliţiştii gorjeni, sub acuzaţiile de şantaj şi ameninţare. Suspectul este bănuit de săvârșirea a trei infracţiuni de şantaj şi două de ameninţare, fapte comise în perioada septembrie – octombrie, asupra unor persoane domiciliate pe raza localităţilor Rovinari, Fărcăşeşti şi Mătăsari. Pentru depistarea şi prinderea bărbatului, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au efectuat miercuri două percheziţii domiciliare, pe raza localităţilor Rovinari şi Fărcăşeşti, ocazie cu care au fost identificate mijloace materiale de probă, ce urmează a fi administrate în cauză. Suspectul a fost găsit într-un bar din Târgu Jiu. Bărbatul şantaja şi ameninţa sub diferite pretexte pentru a face rost de bani.
„Polițiștii de investigații criminale, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, au depistat, un bărbat, de 35 de ani, din comuna Fărcășești, într-un local de pe raza municipiului Târgu Jiu, pe numele căruia a fost emis un mandat de aducere, fiind condus la sediul I.P.J. Gorj pentru cercetări. Faţă de cel în cauză a fost dispusă măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propunere de arestare preventivă. În cauză s-a beneficiat de sprijin din partea Direcției de Operațiuni Speciale a Poliției Române”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.