Judecătoria Târgu-Jiu a validat mandatul primarului ales al comunei Telești, Ion Mischie. Potrivit Corinei Belteu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj, după validarea mandatului va fi convocat Consiliul Local într-o şedinţă extraordinară, iar noul primar va depune jurământul şi îşi va intra în atribuţii. Dacă în cazul alegerilor locale normale, şedinţa de Consiliul Local este convocată, potrivit legii, de către Instituţia Prefectului, în cazul de faţă, dat fiind faptul că este vorba de alegeri parţiale, misiunea convocării Consiliului Local într-o şedinţă extraordinară le revine autorităților din Telești. Astfel, juriștii Prefecturii Gorj vor înainta validarea mandatului de primar către secretarul Primăriei Telești care va convoca ședința de Consiliu Local.
Singura localitate în care au avut loc alegeri parţiale pe 5 noiembrie
Telești a fost singura localitate din Gorj unde au fost organizate alegeri parțiale pe 5 noiembrie, după ce Romulus Bâldea a demisionat din funcția de primar fiind declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate. Romulus Bâldea a decis să îl susţină în alegeri pe viceprimarul Ion Mischie, acesta din urmă mai având doar câţiva ani până la pensie. Promisiunea viceprimarului ales primar a fost ca în 2020 să îl susţină şi el pe Romulus Bâldea, care îşi doreşte să continue la Primăria Teleşti, din postura de primar. Chiar în 2020 lui Romulus Bâldea îi va expira interdicţia de a ocupa funcţii publice pe o perioadă de trei ani. Până atunci fostul primar a declarat că va activa pe un post de consilier personal, în cabinetul primarului Ion Mischie, din Teleşti. Prin urmare, Bâldea se va afla în continuare în conducerea primăriei, foarte aproape de zona în care sunt luate deciziile pentru comunitate.