Guvernul a acordat ajutoare de urgență pentru zeci de familii afectate de calamități naturale ori probleme grave de sănătate sau sociale. A fost alocată suma de 160.000 de lei pentru 51 de familii şi persoane singure care se confruntă cu situații deosebite cauzate de probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, din județele: Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Constanța, Gorj, Iași, Neamț, Olt, Suceava, Teleorman și Vrancea. Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Gorj, între familiile care au beneficiat de ajutor financiar guvernamental se află şi una din Târgu Jiu. Propunerea a fost făcută de Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială Gorj. Suma primită de familia cu probleme sociale este de 2.000 de lei. Corina Belteu a mai spus că propunerea de acordare a ajutorului financiar a fost făcută în luna septembrie. De asemenea, în lucru la nivelul agenţiei locale mai sunt trei dosare. Pentru ca documentaţiile să fie complete sunt necesare şi anchete sociale la domiciliul viitorilor beneficiari. Aceste ajutoare de urgență se plătesc din fondurile prevăzute cu această destinație în bugetul Ministerului Muncii și Justiţiei Sociale.
Ajutor financiar pentru o familie cu probleme sociale din Târgu Jiu
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei