O persoană a murit, în această dimineaţă, iar traficul pe DN 67, în judeţul Mehedinţi, se desfăşoară îngreunat, pe un fir alternativ, după ce un autoturism şi un autocamion s-au ciocnit, în zona localităţii Corcova. Un tânăr, de 21 de ani, din Floreşti, care venea din Italia, ar fi adormit cel mai probabil la volan, din cauza oboselii şi a pătruns pe contrasens. Impactul violent cu autocamionul, care circula regulamentar, i-a fost fatal. La locul accidentului au fost solicitaţi pompierii de la descarcerare şi un aechipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi. Tânărul a fost descarcerat, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa, deoarece suferise leziuni şi traumatisme mult prea grave. El se întorcea din peninsulă, unde fusese în vizită la nişte rude. Cumplitul accident s-a produs când mai avea mai puţin de zece kilometri până acasă.
Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a anunțat că traficul pe DN67 Drobeta-Turnu Severin – Târgu Jiu, în zona în care s-a produs accidentul, se desfăşoară îngreunat, pe un fir alternativ.